Kamara nu se lasă! Vrea ca Morar şi Buzugan să fie puşi pe liber
Comentariile rasiste l-au scos rău din sărite pe Kamara care vrea să nu-i mai audă pe Mihai Morar şi Daniel Buzdugan la radio. Artistul nu se mulţumeşte cu faptul că realizatorii au fost amendaţi de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu suma de 10.000 de lei şi vrea să-i vadăpe făraş.
Artistul îşi doreşte ca şi reprezentanţii Antena Stars să reacţioneze şi să ia măsuri în privinţa realizatorilor. "Nu am nimic cu trustul Intact, doar că cei doi le-au adus şi lor prejudicii de imagine. Corect ar fi să li se dea o pauză mai lungă, tot s-au plâns că sunt obosiţi şi din cauza asta au gafat. Sunt sigur că sunt realizatori care i-ar putea înlocui cu succes. În Franţa, de exemplu, în urma unei gafe asemănătoare făcute de un blogger, acesta a primit două luni de închisoare.
Eu nu vreau să merg până acolo, dar pentru ce au făcut pot lua o pauză binemeritată. Deocamdată, cei de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării i-au amendat cu 10.000 de lei, urmează ca şi Consiliul Naţional al Audiovizualului să se pronunţe. Iniţial am crezut că CNA i-a sancţionat, dar CNCD a dat amenda maximă. La CNA, cea mai mare amendă pe care cei doi ar putea să o primească este de 200.000 de lei. Oriunde în lume, cei doi erau deja istorie în audiovizual. Vreau să cred că şi la noi, în România, va fi la fel”, a declarat Kamara pentru www.ziarulring.ro.
Răsvan Popescu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, a declarat pentru aceeaşi sursă că deocamdată nu s-a stabilit ce măsură se va lua în cazul celor doi realizatori de la Radio ZU.
Kamara eswte decis, însă, sămeargă până în pânzele albe. "Un copil poate asimila spusele celor doi şi să aibă un comportament rasist cu un coleg de altă culoare. Acesta din urmă poate deveni ţinta colegilor la îndemnul celor doi oameni de radio şi poate avea o copilărie nu tocmai fericită, iar într-un final să îi fie distrusă viaţa. Şi acesta este doar un exemplu. Iubesc România şi nu pot accepta caricaturizarea ei, încercarea de îndobitocire în masă propusă de Buzdugan şi Morar cu ieşirile lor deplasate, intolerante şi rasiste în media. Vorbesc, înainte de toate, în calitate de om, apoi de român şi abia după aceea în calitate de persoană direct jignită de cei doi. Mihai Morar ar fi spus: «Gata, eu mi-am cerut scuze! Subiectul s-a încheiat». Ei bine, dragii mei Buzdugan şi Morar, voi doi doar aţi început acest subiect, partea cu încheiatul nu mai este de competenţa voastră”, a scris Kamara pe contul său de socializare.