Kamara se războiește și cu Mircea Badea. Care e motivul vrajbei

14 iunie 2016 21:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

În showbiz nu curge numai lapte și miere, iar între diferitele persoane publice apar deseori împunsături mai mult sau mai puțin subtile. După ce Kamara s-a războit cu Mihai Morar și Daniel Buzdugan din cauza remarcilor acestora cu vădită tentă rasistă de după meciul amical România-RD Congo, acum este rândul lui Mircea Badea să intre în gura cântărețului.

Totul a pornit de la câteva afirmații făcute de Mircea Badea la emsiunea sa de la Radio ZU: "Nu mai ştiu… Cum se spune corect: Kamara sau Macara? Sau Karmă Rea? Am citit undeva și am crezut că e un substantiv comun. Sau e propriu? Kamara a votat cu Bombo (Adrian Năstase n.r.) sau nu?" 

Jumătatea trupei Alb Negru "a luat foc" și a scris un text special adresat realizatorului, în care a ținut să precizeze că nu este nevoie ca cineva să le ia apărarea lui Buzdugan și Morar și să mute atenția de la cazul care i-a avut în prim-plan pe cei doi prezentatori.

"Numele meu e Kamara şi deşi ne-am întâlnit de nenumarate ori, în mod brutal, în emisiunea ta de la Radio ZU, te-a lovit amnezia şi nu mai ştiai dacă mă cheamă "Kamara sau Macara, Kamara sau Karmă rea". Kamara e numele meu de familie. Kamara înseamnă Învățător şi cu asta nu pretind a fi unul. Atacându-mă în acest mod, îmi ataci toată familia, într-o emisiune în direct la Radio, nu la un pahar între prieteni", a fost replica artistului.

Kamara s-a declarat dezamăgit de Badea, mai ales pentru că realizatorul s-a mai legat în trecut de colegii lui de trust, Morar și Buzdugan, și l-a acuzat de ipocrizie. "Mă aşteptam de la tine să spui lucrurilor pe nume, aşa cum pretinzi că o faci. Încearcă să creezi şi tu ceva în viață, altceva în afară de discordie şi miştouri ieftine. În emisiunea ta de la Radio Zu, căci sunteți colegi, ai ales o metodă mai puțin bărbătească de a îmi trimite săgeți şi de a face referiri la Congo într-un moment prost ales, dat fiind cele spuse de colegii tăi cu câteva zile înainte", a mai continuat cântărețul la adresa controversatului Mircea Badea.

Mai multe