Keo şi Bălanca, obligaţi să cânte pe aceeaşi scenă pentru 100.000 de euro - VIDEO EXCLUSIV
Fac ce fac şi tot împreună ajung. Cel puţin pe scenă... Andreea Bălan şi Keo sunt nevoiţi să dea nas în nas până la sfârşitul lunii august, pentru că au semnat de mult angajamente de a cânta în acelaşi turneu. Dar efortul le va fi răsplătit cu vârf şi îndesat. Cei doi încasează de pe urma acestei colaborări nu mai puţin de 100.000 de euro de căciulă.
Când s-a făcut programul turneului „Evo Mix Music”, Andreea Bălan (30 de ani) şi Keo (36 de ani) încă formau un cuplu fericit. Totuşi, despărţirea celor doi, din aprilie, a pus în pericol organizarea spectacolelor stabilite cu mult timp în urmă de impresarul Marius Gavrilă, în 16 oraşe din toată ţara. Supărată că a fost înşelată cu o altă solistă, Andreea Bălan nici n-a mai vrut să audă de Keo, după opt ani de relaţie. Tot turneul s-a ferit de el şi, dacă au dat nas în nas, s-au ignorat reciproc. Şi solistul a făcut presiuni la organizatori, ca să modifice programul, astfel încât spectacolele lor să nu fie unul după altul sau în aceeaşi seară şi pe aceeaşi scenă. „Nici Keo şi nici Andreea Bălan nu au vrut să renunţe la turneu şi au negociat la sânge cu impresarul Marius Gavrilă, care i-a vrut cu orice chip pe cei doi în acelaşi show, pe acelaşi afiş, însă nu s-au lăsat convinşi. Cei doi s-au ţinut de promisiuni şi au participat la turneu, dar cu condiţia să nu se întâlnească”, a povestit, pentru Click!, o sursă din preajma celor doi.
În weekend,cântă la Cernavodă
Deşi trebuie să se suporte, Andreea şi Keo au obţinut bani frumoşi pentru cele 16 spectacole. Potrivit surselor din cadrul organizatorilor, Andreea ar fi cerut mai mult decât onorariul ei obişnuit pentru aceste concerte, adică în jur de 2.500 de euro pe concert, iar Keo în jur de 2.200 de euro, alături de Skizzo Skillz. Astfel, fiecare a adunat peste 100.000 de euro.
În acest weekend, Andreea şi Keo vor cânta la Cernavodă, iar weekendul viitor, cei doi se vor întâlni la Saturn, unde turneul „Evo Mix Music” este programat pentru 22-24 august. Ultimele spectacole vor avea loc între 29 şi 31 august, în Mangalia.
Sunt colegi și la casa de discuri
Înainte de a se despărţi, Keo şi Andreea Bălan au contribuit împreună financiar la o casă în stil duplex, pe care au ridicat-o pe pământul părinţilor solistului. Suma totală investită de cei doi a fost de 250.000 de euro, urmând ca după despărţire Andreea să-şi despăgubească fostul iubit şi să rămână cu imobilul. Keo nu a mai vrut să locuiască în aceeaşi clădire cu fosta iubită şi a preferat să plece să caute o altă locuinţă. Cei doi mai au puţin şi termină cu actele casei, iar Keo va răsufla uşurat. În plus, amândoi au contract şi cu casa de discuri Roton, unde a semnat şi Misty (24 de ani), iubita solistului. S-ar părea că în această toamnă Keo va lansa un album nou la care lucrează şi la care va colabora cu noua iubită.
Misty i-a despărţit după 8 ani de relaţie
Povestea de dragoste dintre Andreea Bălan şi Keo s-a terminat la începutul lunii aprilie, când solista a mărturisit într-o emisiune de televiziune că a pus punct unei relaţii de aproape 9 ani. Deşi solista a spus că ea îşi dorea o familie şi un copil, iar Keo nu era pregătit pentru asta, motivul ar fi fost altul. Andreea ar fi aflat că iubitul ei o înşela de un an cu Misty – Alexandra Pavel, o tânără de 24 de ani, care a fost actriţă în serialul „Nimeni nu-i perfect” şi a fost cântăreaţă în trupa Senzual. După aflarea adevărului cei doi nu s-au mai ascuns de ochii lumii.