Keo, trei intervenţii chirurgicale în aceeaşi zi. Cu ce a fost diagnosticat artistul

27 aprilie 2021 7:58   Vedete românești
Ultima actualizare:

Clipe grele pentru cântăreţul Keo, la începutul lunii. El a ajuns de urgenţă la spital, unde a fost diagnosticat cu două hernii inghinale şi una femurală, fiind operat de urgenţă.

“Într-adevăr am suferit o triplă intervenţie chirurgicală, în urgenţă, la un spital privat. Deşi pentru mine a fost o cumpănă foarte mare, am avut şansa să îl cunosc pe domnul profesor Cătălin Copăescu, care este un chirurg extraordinar, dar şi un om extraordinar. Fiind vorba despre o intervenţie mai complexă, era nevoie de mai multe zile de recuperare sub supraveghere medicală, astfel că am fost internat o săptămână. Chiar am rămas plăcut surprins să regăsesc şi în România o calitate la cel mai înalt nivel internaţional”, a spus Keo, potrivit ciao.ro. 

În prezent, artistul se află acasă, alături de soţia şi de copilul lor, încercând să se recupereze.  “Sunt acasă, mă simt mai bine, având în vedere amploarea intervenţiei chirurgicale. Nu am vrut să alertez pe nimeni, mă recuperez şi sper cât de curând să-mi reiau activităţile muzicale, să revin în studio. Cea mai mare bucurie a fost că m-am întors acasă la fetele mele (Misty şi fetiţa lor, Arya – n.r.)”, a mai spus artistul.  

Mai multe