La 18 ani, o solistă de la noi se mărită cu iubitul de 21: "A zis DA"

26 septembrie 2014 12:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cristina Ciobănaşu şi iubitul ei, Vlad Gherman, s-au gândit să-şi pună pirostriile.

Nici nu a împlinit bine 18 ani, că deja se gândeşte la măritiş. Spre dezamăgirea admiratorilor. Vlad a cerut-o pe iubita lui în căsătorie chiar în ziua în care ea a împlinit 18 ani, iar răspunsul l-a adus în culmea fercirii.

Totul a fost foarte bine pus la punct, iar emoţiile i-au copleşit pe amândoi, după cum Vlad a povestit pe blogul lui. Cererea a avut loc într-un restaurant, acolo unde solistul închiriase o masă pentru acest eveniment.

"Ospătarul i-a pus tortul în faţă, iar Criss a rămas blocată cu faţa în farfurie. A început să râdă iar după câteva secunde i-au curs lacrimile. Pe farfurie scria “Merry me” în loc de “Marry me” şi ne-am gândit că până şi bucătarul s-a emotionat atunci când a ştiut că pregăteşte farfuria pentru un aşa eveniment! Am zâmbit şi eu, mi-au dat lacrimile şi m-am ridicat de la masa pentru ca totul să fie ca la carte. Am întrebat-o dacă nu i se pare că prenumele ei se potriveşte mai bine cu numele meu, am scos cutia cu inelul, am întrebat-o dacă vrea să fie soţia mea şi după ce şi-a stăpânit cu greu lacrimile a zis DAAA!!!!!!", a scris acesta.

Nu pot sa spun ca am plans amandoi vreo 10 minute. Dupa cele 10 minute Criss a mai plans 2 ore si spunea “Nu cred! Nu cred…Nu pot sa cred ca m-ai cerut de sotie!” A fost emotionant si nu pot sa spun decat ca… sunt extrem de fericit!!! Probabil va intrebati cand facem nunta! Raspunsul e: peste cativa ani! Acum vrem sa ne ocupam de scoala, cariere si daca totul o sa decurga bine nunta va veni si ea mai repede. Pana atunci ne bucuram de acest moment si aceasta promisiune pe care i-am facut-o! O iubesc si imi doresc sa fim fericiti toata viata", a încheiat Vlad.

Mai multe