La 69 de ani, Elena Merişoreanu şi-a făcut injecţii de întinerire
Elena Merişoreanu este una dintre cele mai cochete soliste de muzică populară, iar la 69 de ani arată ca de 50. Artista recunoaşte însă că a trecut şi pragul saloanelor de înfrumuseţare. Iar în urma tatuajelor la nivelul feţei, cu tuş thailandez, ea arată mereu ca scoasă din cutie, fără să mai apeleze la trusa de machiaj. Recent, Elena şi-a luat o nouă porţie de botox.
Şi solistele de muzică populară sunt în pas cu moda, în materie de tratamente revoluţionare de întinerire, iar Elena Merişoreanu est exemplul cel mai bun. Vineri dimineaţă, 19 ianuarie, s-a lăsat din nou pe mâna medicului, pentru a scăpa de enervantele riduri.
Ea s-a prezentat în cabinetul doctorului estetician Chawi Youssef, care i-a şters semnele specifice vârstei cu ajutorul injecţiilor cu botox şi cu acid hialuronic.
”Nu mi-e ruşine să spun că merg la estetician şi că îmi fac procedurile astea. Am o vârstă şi trebuie să arăt impecabil în faţa publicului. Mi-a făcut injecţii cu botox între sprâncene şi lângă nas, şi cu acid hialuronic în ridurile din frunte. Medicul Chawi te mângâie cu vorba lui şi are mână uşoară. Când mă uit acum în oglindă mă simt foarte bine”, ne-a spus celebra artistă.
Elena s-a împrietenit cu saloanele de înfrumuseţare încă de acum 19 ani, pe când se afla într-un turneu în California, alături de Irina Loghin şi de Nicoleta Voica.
Ele au cheltuit în jur de 200 de dolari pe tatuaje: O prietenă bună care avea salon în America mi-a tatuat sprâncenele, conturul ochilor şi conturul buzelor, cu tuş thailandez. Sprâncenele mele erau foarte joase, foarte lăsate, şi am vrut să mi le ridice. Aşa am scăpat să mă machiez tot timpul, mai ales că eram mai mult pe drumuri, între avioane şi maşini”, a povestit cântăreaţa, pentru Click!
Ea şi-a tatuat însă din nou sprâncenele, în ţară, în urmă cu câţiva ani, apelând şi la injecţii cu botox, care împrospătează tenul. Cântăreaţa susţine că de cearcăne nu vrea să scape: “În jurul ochilor nu mi-am băgat nimic, cearcănele le am din tinereţe. Le păstrez, sunt ale mele şi asta e”.
Elena susţine că este dependentă şi de lentilele de contact: “Am toate culorile, în general. Cele mov sunt preferatele mele, dar am şi verzi, galbene, albe. Le port doar şase luni şi le schimb pentru că expiră. La mine nu sunt doar de culoare, ci şi de vedere. Am dioptrii +1. Cred că am avut toate nuanţele. Sunt la modă, ce să zic!”, a mai mărturisit ea.
Deşi are cea mai frumoasă podoabă capilară, cântăreaţa cu voce de cinci stele recunoaşte că uneori apelează la meşe.
”Toată lumea mă întreabă de păr, ne mai punem şi meşe. Eu am un păr extraordinar de des şi foarte sănătos. Când am venit în Bucureşti, la 16 ani, aveam un păr lung, mai jos de genunchi. Şi toate fetele îmi ziceau «ţăranca». Şi atunci, ca să fiu şi eu modernă, mi-am tăiat părul”, îşi aminteşte artista.
Maria Ciobanu şi-a refăcut dantura cu 5.000 €
”Ciocârlia muzicii româneşti” ştie să ţină timpul în loc şi cu greu accepţi că are 80 de ani. Deşi nu a recunoscut că ar fi trecut pe la medicul estetician, se zvoneşte că ea ar fi apelat la mici operaţii estetice şi la injecţii cu botox.
Maria Ciobanu şi-a refăcut şi dantura, lucrare din porţelan care a costat-o în jur de 5.000 de euro, medicul stomatolog păstrându-i însă celebra strungăreaţă. Şi prietena ei, Irina Loghin (78 de ani), a apelat la mici trucuri, pentru a părea mai tânără: “Mi-am făcut o singură operaţie estetică. Mi-am ridicat pleoapele acum ceva timp şi atât”, a declarat vedeta.Cântăreaţa a făcut recent o demonstraţie pe Internet, filmându-se în timp ce-şi învăţa fanele să-şi păstreze tenul tânăr cu ajutorul un masaj realizat cu palmele.