La 80 de ani, Arşinel şi Stela distrează românii stabiliţi în Spania şi în Italia

20 noiembrie 2017 20:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

Actorii din ”Generaţia de Aur” continuă să urce pe scenă, chiar dacă unii dintre ei se confruntă cu serioase probleme de sănătate. Alexandru Arşinel (78 ani), care a suferit un transplant de rinichi şi cinci operaţii la coloană, a acceptat invitaţia de a susţine un program artistic în Spania, alături de colega lui de scenă, Stela Popescu, diagnosticată cu diabet.

Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de revistă ”Constantin Tănase”, din Bucureşti, a fost invitat, pe 2 şi pe 3 decembrie, în cadrul unor spectacole care vor avea loc în Spania, la Valencia şi Alicante, pentru diaspora română.

Drumul până acolo va fi obositor pentru el, în jur de trei ore cu avionul, plus transportul cu maşina, în condiţiile în care în ultimii ani a suferit un transplant de rinichi şi cinci operaţii la coloană. El nu va pleca singur, ci însoţit de Stela Popescu, Monica Anghel, Valentina Fătu, Luminiţa Anghel şi Vasile Muraru.

Alexandru va fi nevoit să se despartă de soţia lui bolnavă, Marilena, pentru câteva zile, ea urmând să fie supravegheată, în lipsa lui, de cei doi fii ai lor: “Soţia a căzut în cap, iar de atunci nu-şi mai poate folosi membrele şi are nevoie de ajutor permanent. De mine, am uitat”, ne spunea Alexandru Arşinel de curând.

Arşinel va fi supravegheat în acest turneu de buna lui prietenă, Stela Popescu (82 de ani), care, deşi suferă de diabet, reuşeşte să-i contamineze pe cei din jur cu optimismul ei. Tot în Spania, dar la Zaragoza şi la Madrid, sunt aşteptaţi, pe 25 şi 26 noiembrie, celebra solistă de muzică populară Irina Loghin (78 de ani) şi cântăreţul Fuego.

Artista arată impecabil pentru vârsta ei, însă recunoaşte că are mare grijă la dietă şi că zilnic îşi face singură un masaj facial, plus o mască din produse naturiste. În plus, stă bine şi la capitolul condiţie fizică: “În fiecare zi, că e ploaie, vânt sau ninge, eu ies la plimbare prin Parcul Herăstrău, merg câţiva kilometri”, ne-a destăinuit ea secretul unei vieţi sănătoase.

Nu în cele din urmă, şi Benone Sinulescu (80 de ani) a primit o ofertă tentantă, el urmând să le cânte românilor stabiliţi la Roma, pe  3 decembrie: “Vom merge cu maşina, o iau cu mine şi pe soţia mea. Vom sta în Italia cinci zile, timp în care ne vom şi plimba”, ne-a declarat el, ieri.

Monica Anghel, prima cântare în străinătate, după operaţia de hernie de disc

Şi Monica Anghel (46 de ani) are emoţii privind deplasarea în Spania, alături de Alexandru Arşinel, ea suferind, vara trecută, o complicată operaţie de dublă hernie de disc, intervenţie chirurgicală care a ţintuit-o la pat mai bine de o lună. Ea şi-a dorit o revenire pe scenă spectaculoasă, astfel că fanii de peste graniţă vor fi plăcut surprinşi să constate că artista cu voce de cinci stele este cu aproape zece kilograme mai slabă şi vopsită blond. Monica nu a renunţat încă la şedinţele de fizioterapie, unde, de fiecare dată, le oferă câte un bonus muzical asistentelor medicale. Recent, ea le-a cântat ”Dau viaţa mea pentru o iubire”, piesă care i-a adus celebritatea, în timp ce mergea pe bandă.

Mai multe