La doar 10 ani, cântă în spectacole cu Andreea Bălan VIDEO

2 iunie 2015 17:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

Are numai zece ani, însă deja cântă în spectacolele în care susține recitaluri și Andreea Bălan. Theodor Andrei Constantin, pe numele lui de scenă Theo, este încă elev, dar studiază face muzică de la cinci ani şi a lansat recent prima lui piesă.

Theo a început să studieze pianul la vârsta de cinci ani şi a făcut parte din corul Allegreto al Palatului Național al Copiilor București. Canto a inceput sa studieze în urmă cu aproximativ 2 ani. Pe atunci, Daniel Iordăchioaie i-a fost profesor, la Academia de Arte Frumoase, iar Theo a urcat pe scenă alături de el. 

În prezent, puştiul lucrează cu Săndel Bălan, care îi este producător şi manager şi a lansat prima lui piesă, "Zi de zi".

Ideea melodiei, compusă de Denise Anghelache, a plecat de la o întâmplare simplă: în prima zi de scoală, a zărit pe hol o fetiță, căreia i-a căzut o floare din buchetul adus învățătoarei. Theo s-a aplecat, a ridicat floarea căzută, i-a dat-o fetiței, dar n-a mai apucat să-i spună, că este din buchetul doamnei învățătoare, pentru ca aceasta, rușinată, a fugit. Cei doi se întâlnesc în fiecare zi la școală, însă niciunul nu spune nimic despre misterul florii. 

Theo - "Zi de zi"

Mai mult, Theo merge în turnee, însoțit de trupa de dans Block Basters, cunoscută publicului de la ”România Dansează", şi cântă la aceleaşi spectacole ca Andreea Bălan.

Mai multe