La final de MasterChef, Adi Hădean s-a pus pe sport. «Am alergat aproape zilnic, am călărit prin pădure»

10 ianuarie 2015 20:04   Vedete românești
Ultima actualizare:

După un sezon MasterChef plin de suişuri şi coborâşuri, cu stres, lacrimi, veselie, mâncare bună şi multă muncă, a venit şi răsplata. Respectiv vacanţa. Cei trei juraţi s-au refugiat în familie şi au petrecut Sărbătorile cu cei dragi, prezentatorul Răzvan Fodor a plecat în America, iar foştii concurenţi şi-au făcut multe planuri pe plan profesional.

Finalul de an l-a prins pe Chef Adrian Hădean (37 de ani) făcând puţină mişcare, în natură. La câte bunătăţi a gustat în timpul concursului, s-a gândit că e timpul să se apuce de sport. „Sărbătorile de iarnă mi-au adus un dar nepreţuit: prilej de tihnă şi multe clipe minunate alături de soţia mea şi de fiul nostru. Am petrecut acasă, înconjurat de cei dragi. Nu am neglijat nici mişcarea în aer liber: am alergat aproape zilnic, am călărit prin pădure, am făcut plimbări lungi între mese”, a declarat Chef Hădean. Sătul de atâta gătit, a luat o pauză de Crăciun şi nu a intrat în bucătărie. Însă de Revelion nu s-a putut abţine şi a gătit pork belly, ciorbă de burtă după reţeta soţiei sale şi o reţetă revizuită a celebrelor ouă umplute.

Italianca Patrizia Paglieri a fost alături de cei dragi de Sărbători, însă acum s-a întors la muncă. A fost cooptată la restaurantul “Fior di Latte” din Bucureşti, care s-a deschis la începutul lui decembrie. Deşi acesta nu a fost inugurat încă, aici se pot mânca prepartate realizate de un masterchef autentic. Alături de ea gătesc aici şi alte concurente, precum  Andreea Ionică şi Alexandra Moza. 

FOA sau Florin Scripcă (34 de ani) a petrecut de Sărbători alături de familie şi s-a pozat cu fraţii săi. Au petrecut împreună cu familiile, iar mai apoi, împreună cu logodnica lui, au prins sfârşitul de an departe de ţară, în Africa de Sud, într-o vacanţă la căldură. Când va reveni în ţară, FOA se va întoarce la reportajele despre bucătărie, dar şi la afacerea “Flavours” pe care o are.

Prezentatorul showului MasterChef, Răzvan Fodor (39 de ani), a plecat în SUA în vacanţă alături de soţia sa, Irina Fodor, şi de actorul Dan Badea, fostul soţ al Lorei. Cei trei s-au distrat de minune şi au vizitat tot ce se putea din California.

Ce planuri au foştii concurenţi

Tudor Marcu (22 de ani) a urcat pe podiumul emisiunii, însă a plecat acasă cu locul trei şi cu o poveste de dragoste la activ cu colega lui Andreea Ionică. Amândoi au petrecut la Cluj. Acum, Tudor a început o colaborare cu Paul Siserman, fostul lui coleg de la MasterChef.

În plus, clujeanul Paul Siserman (38 de ani) a fost “infectat” de virusul televiziunii şi am aflat că şi-ar dori să aibă propriul show TV, după emisiunile de la Prima TV şi Pro TV. Acum încearcă să  menţină pe linia de plutire restaurantul soţiei sale şi propria afacere de catering.   

Ciprian Ogarca (24 de ani), câştigătorul concursului MasterChef şi celor 50.000 €, a fost solicitat să înceapă lucrul la un restaurant din Craiova.

Iftime Elena sau Doamna Elena (62 de ani), ar fi vrut să participe la Campania “Bunici de duminică”, însă din cauza contractului cu Pro Tv nu a reuşit. Aşa că a rămas să gătească doar pentru fiul ei, om de radio în Iaşi.

Mai multe