Lamia Beligan, despre tatăl ei, cu lacrimi în ochi: ”Cred că mă veghează de acolo de unde este”

14 ianuarie 2018 9:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

Îndrăgita actriță Lamia Beligan, fiica maestrului Radu Beligan, vorbește cu lacrimi în ochi despre sentimentele pe care le are față de tatăl ei și despre felul cum îi simte prezența în cele mai tensionate momente, în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe” de la Antena Stars.

Lamia Beligan se bucură de un succes enorm atât în țară cât și peste hotare cu piesa ”Vivien Leigh- ultima conferință de presă” în care interpretează personajul principal. Actrița este convinsă că succesul se datorează cumva și tatălui ei, maestrul Radu Beligan, pe care l-a simțit tot timpul alături de ea.

„Este un rol în care joc cu trupul și cu sufletul.  A apucat să vadă o reprezentație din spectacol.  M-am bucurat foarte tare că el m-a văzut și sunt sigură că a fost mândru de mine, am fost fericită că l-a văzut. Simt, da, simt că este lângă mine. Și mă gândesc la el, vorbesc cu el. Cred că mă veghează de acolo de unde este. Tot răsunetul și succesul acestui spectacol simt cuiva că i se datorează și lui”, mărturisește Lamia Beligan, cu lacrimi în ochi, în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe” de la Antena Stars.

Actorul Radu Beligan, în vârstă de 97 de ani, a murit, miercuri, 20 iulie 2016, în urma unui stop cardio-respirator. El a fost înmormântat pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu.

Mai multe