Laura Cosoi cu fesele la vedere, Văru' Şerban Pavlu cu "cocoşelul" pe plajă
Fostul iepuraş Playboy Laura Cosoi revine anul acesta în cinematografe, în distribuţia peliculei “Cel ales”, iar scenele se anunţă fierbinţi. Şi Văru’ Pavlu a acceptat să joace în costumul lui Adam, în serialul de acţiune „Umbre”, difuzat de HBO.
Sunt actori, astfel că, de dragul artei, acceptată să se şi dezbrace, dacă scenariul le cere. După ce şi-a arătat nurii în Playboy, Laura Cosoi (33 de ani) revine în cinematografe ca protagonistă în drama “Cel Ales”, regizată de Cristian Comeaga. “Am găsit scenariul foarte captivant, iar personajul Nora îmi place, mi se pare intrigant. L-am anunţat pe Cristi că o să fiu plecată o lună în Asia şi că nu am să pot da probă imediat, iar răspunsul lui a fost: «Ce probă? Tu eşti Nora!» A fost prima oară când am primit un rol fără să particip la zeci de castinguri, fără să mi se ceară schimbări de look. Nora era scrisă pentru mine. Am filmat timp de două săptămâni, în luna mai, am avut un program încărcat, am recitit scenariul de nenumărate ori, mi-am imaginat viaţa ei, i-am căutat slăbiciunile, dar şi punctele forte”, a spus ea.
Laura a reuşit să intre cu brio în pielea personajul ei ”pestriţ”: “Nora e cât se poate de colorată, stridentă şi sigură pe ea. Este soţia unui celebru antrenor de fotbal. M-a năucit pur şi simplu cu spiritul ei vulcanic, cu trecerile de la o stare la alta, de la viclenie la inteligenţă”, a mai completat ea.
Şi Şerban Pavlu (39 de ani), cunoscut drept Văru’ din reclama pentru site-ul de vânzări-cumpărări tocmai.ro, apare gol în cel mai nou serial de la HBO, “Umbre”. Actorul joacă rolul unui taximetrist, care se implică în afaceri necurate cu interlopi. La un moment dat, Pavlu apare gol-puşcă pe plajă, arzându-şi toate hainele. Nu se află la primele scene de gen, aşa că nu s-a fâstâcit la filmările secvenţelor interzise minorilor.
Paradă de sâni naturali şi silicoane în filme româneşti celebre
ANCA ŢURCAŞIU (44 de ani), în “Miss Litoral” (1991)
JOJO (33 de ani), în „Poker” ( 2010)
OANA SÂRBU (46 de ani), în “Liceenii Rock’n Roll” (1992)
ILEANA LAZARIUC (32 de ani), în „Supravieţuitorul” (2008)
MIRELA ZEŢA (31 de ani), în “Restul e tăcere” (2008)