Laura Lavric: «Am iubit de umpleam perna cu lacrimile mele»
Aflată într-o vizită de câteva zile la Paris, alături de echipa Happy Hour, Laura Lavric a trecut pragul unui restaurant de renume, pentru a degusta preparatele franţuzeşti. Aceasta a fost însă dezamăgită de delicatesele pe care le-a comandat.
Dintr-un platou imens, încărcat cu bunătăţi, singurele lucruri care i-au plăcut artistei au fost cartofii prăjiţi, maioneza şi foie gras. Aceasta a fost însă neplăcut surprinsă de carpaccio, un preparat din carne crudă de vită.
Laura Lavric a încercat mai multe delicatese franţuzeşti
După ce a terminat de mâncat, Laura Lavric a mers la catedrala Sacre Couer, unde şi-a povestit viaţa cu ochii în lacrimi. "După 20 de ani de căsnicie, am rămas fără nimic. A trebuit să iau viaţa de la capăt şi să mă lupt înclusiv pentru geamantanul meu cu haine populare. Singură am făcut de atunci totul. Acum am o casă frumoasă, o pensiune şi tot ce îmi doresc", a declarat cântăreaţa.
Cântăreaţa nu a putut să mănânce carpaccio de vită
"Normal că am mai avut relaţii după divorţ. Nu cred că trebuia să cer aprobare de la nimeni, nici de la Victor, nici de la publicul meu. Am iubit şi am fost iubită. A fost foarte frumos. Am iubit de umpleam perna cu lacrimile mele", a recunoscut aceasta.