Lavinia Pârva, în vacanță cu copiii lui Bănică. Cum se înțelege bruneta cu cei doi

30 iulie 2017 13:53   Vedete românești
Ultima actualizare:

Lavinia Pârva (32 de ani) "a dat din casă" şi a povestit cum se înţelege cu copiii celebrului artist. Asta după ce, în cadrul unui interviu, a dezvăluit că nu o dată a mers în vacanţă împreună cu fiul Cameliei Constantinescu şi al artistului, dar şi fiica Andreei Marin cu Ştefan Bănică.

Iubia lui Ștefan Bănică a acordat un interviu celor de la Antena Stars unde a vorbit despre viața alături de juratul de la ”X Factor”, dar și relația pe care o are cu cei doi copii ai săi. Se pare că cei patru se înțeleg de minune și petrec momente incredibile împreună.

”Nu ne-am gândit unde om merge în vacanță, urmează. Mergem des alături de copii șoâi este minunat. Copii sunt mari, ne înțelegem de minune, iar Ștefan este un tată extraordinar. De multe ori glumește și spune că se află în vacanță cu trei copii. Nu vreau să-mi mai lipsească din viață liniștea pe care o am acum”, a declarat Lavinia la ”Dincolo de aparențe”, la Antena Stars.

Discreţi cu viaţa personală, Lavinia Pârva şi Ştefan Bănică jr. îşi trăiesc povestea departe de ochii curioşilor. De aici probabil şi numeroasele speculaţii care s-au făcut pe tema unui copil în cuplu. Cântăreața a risipit zvonurile, însă a dat de înțeles că ar vrea să aibă un copil cu Ștefan, ba chiar exersează responsabilitățile de mamă.

Bruneta a recunoscut târziu că este noua parteneră de viață a lui Ștefan Bănică. .  Fosta solistă de la trupa Spicy a fost surprinsă de Click!, în septembrie 2011, intrând în scara în care fostul soţ al Andreei Marin are un apartament, la etajul 1, pe strada Amman. Abia în toamna lui 2013 cei doi au anunţat oficial că formează un cuplu adevărat. Se puteau afişa nestingheriţi, întrucât solistul divorţase de Andreea Marin în ianuarie a aceluiaşi an.

Mai multe