Lavinia Pârva, mamă model. Cum se descurcă în acest rol și cine o ajută
Lavinia Pârva a fost prezentă în cadrul unei emisiuni tv, unde a vorbit despre viața de mamă și cum s-a schimbat viața ei de când a venit pe lume fiul ei. Vedeta a dat detalii din sânul familiei și a dezvăluit și cum interacționează Ștefan Bănică Jr cu fiul lor.
Lavinia Pârva a fost prezentă în cadrul emisiunii «Vorbește Lumea» de la ProTv, unde a vorbit despre viața de mamă, de când a venit pe lume fiul ei, dar și cum se comportă Ștefan Bănică Jr, soțul acesteia, cu fiul lor.
„E mofturos. Îi place să se cațere, să urce scările. E foarte activ. Am grijă la alimentație, dar îi mai dau să guste. Mama mea e mai strictă cu el. Fiul meu cântă la pian cu tati, are ureche muzicală. A ascultat muzică încă de când era în burtică. Nu știm încă cu cine seamănă mai mult”, a spus Lavinia Pârva.
Ce spune Ștefan Bănică Jr despre rolul de tată
„Venirea pe lume a lui Alexandru, când aveam 51 de ani, o percep ca un cadou, pe care mi l-a făcut Dumnezeu. Şi atunci, probabil, sunt mai relaxat. Aşa că nu ştiu dacă e vorba de experienţă sau de înţelegere a lucrurilor. Ştefan şi Violeta au ştiut să se adapteze şi să-l facă pe Alexandru să se simtă iubit, iar Lavinia, pentru ei doi, este cea mai bună prietenă. Este un „pitic' cu personalitate, iar Lavinia este extrem de implicată, ca mamă, în creşterea lui”, a declarat Ştefan Bănică Jr. pentru revista Viva.
Ştefan Bănică este tatăl a trei copii, doi băieţi şi o fată, pe care i-a făcut cu trei femei diferite! Radu Ştefan, care este fiul actorului şi al Cameliei Constantinescu, va împlini anul viitor, în februarie, 18 ani şi îi calcă pe urme în ceea ce privește talentul artistic.
Ana Violeta Bănică este fiica lui Ştefan şi a Andreei Marin (44 de ani), născută în urmă cu aproape 12 ani, venită pe lume pe 15 decembrie. Actuala soție, Lavinia (34 de ani) i l-a dăruit pe Alexandru, născut în mai 2019.