Lavinia Petrea abia a prezentat jurnalul la Pro Tv: «Îmi cer scuze pentru voce!»
Viaţa la pupitrul ştirilor nu este deloc uşoară. Prezentatoarele tv trebuie să arate impecabil şi să citească prompterul fără să stâlcească cuvintele, indiferent dacă starea de sănătăate le-o permite sau nu. Lavinia Petrea, gazda primului jurnal al zilei de la Pro Tv, a avut o dimineaţă maraton, în care ştirile i-au dat mult de furcă. Din cauza unei răceli, blonda a avut probleme cu vocea, pe care aproape că şi-a pierdut-o spre finalul jurnalului.
Lavinia Petrea este însărcinată în şase luni cu al treilea copil, dar nu sarcina i-a făcut necazuri, ci vocea. Miercuri dimineaţă, ştirista s-a chinuit în adevăratul sens al cuvântului să termine jurnalul, program care nu este de altfel deloc scurt. Pe durata a patru ore şi jumătate, Lavinia a fost susţinută de colegul ei Mihai Dedu, a citit rar ca să se înţeleagă, dar a avut momente în care practic i s-a "tăiat" respiraţia. Imediat după ce a terminat jurnalul, vedeta a plecat la
medic pentru a primi tratament.
"Nu a fost chiar o dimineaţă uşoară! Îmi cer scuze pentru vocea din această dimineaţă. Merg să mă tratez şi mai intens şi sper ca mâine o să fiu ca nouă! Ne vedem la 6 fix! O zi frumoasă!", a transmis Lavinia Petrea celor care au urmărit-o şi au făcut un efort pentru asta.
Lavinia nu este însă singura prezentatoare de la Pro Tv, care trece prin astfel de probleme. În trecut, mai titrata Andreea Esca a avut vocea în piureze şi a fost nevoită chiar să ia o pauză de la pupitru. Problemele Andreei s-au agravat atunci ;i de la o simplă amigdalită, s-a ajuns la laringită.