Lavinia Petrea este gravidă în cinci luni: «Sper să avem încă o fetiță sănătoasă»
Lavinia Petrea a făcut anunțul lunii. Este însărcinată în cinci luni și va avea o fetiță alături de soțul ei, Romulus Dan Varga. Cei doi mai au împreună încă o fetiță în vârstă de doi ani și un băiat de patru ani.
Lavinia Petrea a declarat în cadrul unui interviu pentru Viva că este gravidă pentru a treia oară, iar acest lucru îi va împlini cu adevărat ca familie, fiindcă își doreau foarte mult. Prezentatoarea de știri de la ProTv a mărturisit că se simte bine și speră ca și pe viitor totul să decurgă la fel.
„Al treilea copil este pe drum, sunt însărcinată în cinci luni. Suntem foarte fericiţi şi nerăbdători să fim aşa cum ne-am dorit, o familie cu trei copii. Dumnezeu a fost bun cu noi. Eu mă simt bine deocamdată, deşi această sarcină a venit destul de repede după cea cu Klara, şi sper ca totul să fie bine şi să avem încă o fetiţă sănătoasă“, a declarat ea pentru revista Viva.Lvinia și soțul ei au o căsnicie foarte puternică, iar ea a mărturisit că se mândrește cu el și cu toate realizările lui. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la Parchetul General în cadrul unei întâlniri informale.
„Soţul meu este cunoscut prin munca şi proiectele lui, acolo unde trebuie, şi sunt foarte mândră de el. Nu l-am ascuns şi nu îl ţin ascuns. Ne-am cunoscut în cadrul unei întâlniri informale la Parchetul General. A fost dragoste la prima vedere, dar abia peste câteva luni din acel moment am vorbit din nou, iar revederea a fost şi mai târziu. Chiar cred că atunci când doi oameni trebuie să fie împreună acest lucru se va întâmpla. Suntem împreună de aproape cinci ani, trăiţi cu intensitate. E bun, calm şi cald, mă ajuta foarte mult cu copiii şi este foarte implicat. (…) Mi se pare fantastic faptul că poate să facă toate acestea fără să îşi piardă vreun pic din masculinitatea şi farmecul cu care m-a cucerit“, a continuat ea.