Legătura neștiută dintre Irina Rimes și Dan Bălan. Artista a dezvăluit totul: „A însemnat mult”

27 septembrie 2024 16:48   Vedete românești

Irina Rimes și Dan Bălan sunt doi artiști apreciați la scară largă în România, însă puțini știu care este legătura dintre cei doi. Îndrăgita cântăreață a povestit în cadrul unui interviu, cum a început colaborarea lor, dar și ce i-a legat de-a lungul timpului.

„Îl admir pe Dan Bălan încă din adolescență”

În cadrul unui turneu, Irina Rimes l-a avut ca invitat surpriză pe Dan Bălan. Artista îl cunoaște încă din copilărie și are o strânsă legătură de prietenie cu acesta.

„Da, am avut mulți invitați, dar pe Dan am încercat să îl țin surpriză până în ultimul moment, tocmai pentru că urma să cântăm și piesa noastră, care pentru mine a fost o altă reușită. Îl admir pe Dan Bălan încă din adolescență și faptul că acesta s-a gândit la mine pentru această colaborare a însemnat mult”, a declarat Irina Rimes pentru Viva.

Irina Rimes și Dan Bălan se cunosc de ani de zile, însă nu au colaborat niciodată pe plan profesional, până acum. Ce i-a determinat să facă acest pas, a dezvăluit chiar ea.

„S-a întâmplat pur și simplu, dar recunosc că m-am bucurat mult când a ales să colaborăm și să cântăm cumva altfel această piesă atât de specială”, a mai adăugat artista.

Irina Rimes are proiecte noi

De asemenea, jurata de la „Vocea României” a vorbit și despre planurile sale de viitor. Se pregătește intens de concertul care va avea loc pe 28 septembrie la Arenele Romane și promite tuturor celor care vor fi prezenți că distracția va fi la cote maxime.

„Tocmai asta pregătesc intens alături de echipa mea, concertul de pe 28 septembrie de la Arenele Romane, „Descântatele. Pot să vă spun că merită să fiți acolo. De obicei, nu promit lucruri, nu îmi place, dar aici pot să vă promit că vă veți distra. Am anunțat deja și invitații mei, cu care abia aștept să urc pe scenă, dar și faptul că vom cânta, printre altele, și EP-ul pe care l-am lansat anul acesta, „Origini”, a mai dezvăluit Irina Rimes pentru sursa citată.

Mai multe