Liana Stanciu, despre susținerea mișcării Coaliției pentru familie

25 mai 2016 20:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Liana Stanciu a intrat în gura lumii după ce a declarat în mod public că susține inițiativa Coaliției pentru familie, care a depus în Parlament trei milioane de semnături pentru revizuirea Constituției. Coaliția dorește ca familia să fie definită drept alcătuită din bărbat și femeie, distanțându-se în acest fel de familiile compuse din membri de același sex.

Acum, Liana Stanciu spune că totul a fost interpretat într-un mod la care ea nu se gândise și pe care nu și l-a dorit. Ba mai mult, subiectul a rănit-o. Într-un interviu acordat celor de la paginademedia.ro, Stanciu a spus că militează pentru o soluție pentru copiii abandonați, pentru ca aceștia să fie integrați în familii și nimic mai mult, că declarațiile ei nu ar avea nicio legătură cu homofobia.

"Toată această poziție sprijină ideea de familie. De opt ani merg prin spitale, de doi ani merg la un centru de plasament, am văzut ce înseamnă copii fără părinți, care nu știu ce înseamnă mamă și tată.  Eu nu am spus nici că sunt în stânga, nici că sunt în dreapta. Nu am spus aceste lucruri, nu sunt ale mele, nu le gândesc și nu le simt. Mi-am făcut suficient rău cu povestea asta, care a fost făcută cu cele mai bune intenții. Voi continua să ajut, fără să fac publice aceste lucruri, cum s-a întâmplat și până acum", a declarat realizatoarea emisiunii "Arte, carte și capricii".

Mai multe