Liderul Talisman, Alin Oprea, îşi vede familia două zile pe săptămână
De două săptămâni, de când a început un turneu naţional caritabil prin toată ţara, Alin Oprea abia mai dă pe acasă. Iar lucrurile vor sta aşa până la sfârşitul lui octombrie. Soţia şi cei doi copii s-au obişnuit şi nu se supără.
Trupa Talisman cântă în fiecare weekend în câte un oraş din ţară, în cadrul turneului „Îngeri pentru îngeri”. Un turneu caritabil, al cărui scop este strângerea de fonduri pentru un băieţel bolnav. Până acum au cântat la Cluj şi Târgu Mureş, de azi sunt la Deva, weekendul viitor vor fi la Caransebeş. În aceste condiţii, Alin Oprea e tot cu bagajul făcut, iar pe acasă e vazut maximum două zile pe săptămână.
„Oboseala şi stresul sunt mari, dar îmi asum. Dacă ajung acasă o zi sau două pe săptămână e mult. Soţia şi copiii sunt mândri de ceea ce fac şi mă susţin, iar eu mă bucur că proiectul are succes. Până acum am strâns 5.000 de euro pentru copil, iar asta doar din vânzările de CD-uri şi alte produse, pentru că nu avem nici sponsorizări, nu tăiem nici bilete, intrarea e gratis”, a mărturisit Alin Oprea.
În cadrul acestui turneu naţional, spectacolele ţin de vineri până duminică, trupa Talisman cântă în fiecare sâmbătă, iar alături de ea mai urcă pe scenă Alb & Negru, Corina, Morris, Alessia, Shift, Lorenna şi mulţi alţii.
La sfârşitul lunii octombrie, când turneul va lua sfârşit, Alin vrea să înceapă altul, tot umanitar. Nu înainte de a pleca într-o binemeritată vacanţă cu familia.