Lidia Buble a recunoscut: "Îmi place foarte mult, dar e luat, cu copii şi nevastă!"
Idila Libei Buble cu Răzvan Simion nu este doar o iubire de o vară. Click! a aflat de la apropiaţii lor că cei doi sunt implicaţi într-o relaţie amoroasă de trei luni. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu şi-a asumat relaţia public.
Invitată la "Star Chef" de la Antena Stars, unde a gătit, Lidia Buble (23 de ani) nu a suflat o vorbă despre relaţia cu "matinalul". Întrebată cărui bărbat din showbiz nu-i poate rezista, artista a strârnit imediat interesul fanilor care au aşteptat ca ea să mărturisească totul. S-au ales însă cu câteva nume ale unor celebrităţi internaţionale, între ele neregâsindu-se şi cvel al actualului ei iubit, Răzvan Simion.
"Îmi place foarte mult Pablo Alboran. Recent am fost la unul dintre concertele lui. Şi îmi place mult şi de Michael Buble, dar e luta, cu copii şi nevastă", a spus cântăreaţa, la Antena Stars.
Lidia a vorbit şi despre valul de critici pe care le primeşte în ultima perioadă, dar, din nou, nu a amintit de controversata relaţie cu Răzvan Simion, tată a doi copii. "Multă lume din Deva mă critică. Eu am plecat dintr-o biserică şi la noi sunt nişte reguli. Dar eu am rămas aceeaşi fată simplă şi nu m-am schimbat deloc. Sunt la fel de credincioasă. În Bucureşti stau cu chirie. Muncesc ca să îmi iau o casă, strâng aproape toţi bănuţii din concerte. Când am început să câştig bani din muzică, mi-am ajutat familia. Acesta a fost primul lucru pe care l-am făcut. Maşina o am pe barter, de la un salon auto la care eu am lucrat. Ei îmi dau maşinuţe cu care mă plimb ", a mai spus Lidia Buble.
Fată de pastor, solista a crescut într-o familie numeroasă, având zece fraţi şi şi-a exersat talentul vocal cântând în corul bisericii. Lidia şi-a petrecut copilăria în sărăcie, în Deva. Până să ajungă solistă, artista a fost nevoită să lucreze ca bonă şi chiar să vândă maşini.