Lidia Buble, amenințată și umilită: "Am intrat într-o stare de şoc"

21 noiembrie 2017 20:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

Lidia Buble a fost amenințată de un fan care i-a adresat cuvinte înjositoare. Aceasta s-a filmat pe Instagram și a declarat că nu știe ce ar trebui să facă și cum să reacționeze. Vedeta a început să plângă și declară că rămăsese șocată de ce i-a scris acea persoană.

Artista primește des mesaje pe rețelele sale de socializare, însă până acum nu s-a gândit că ar trebui să-și facă griji pentru viața ei. Aceasta a primit un mesaj în care este amenințată și i s-au adresat cuvinte jignitoare atât ea, cât și familia ei. 

"Şi asta e doar cea mai ”ok” parte din tot mesajul pe care l-am primit pentru că cealaltă parte este ceva, efectiv nu aveam cum posta aşa ceva. E greu de imaginat! Nu credeam că o să mă mai poată şoca vreodată vreun mesaj, dar mesajul ăsta m-a lăsat... Pe bune, am intrat într-o stare de şoc. Eu nici acum nu pot să-mi mai revin şi nu pot să cred că am citit aşa ceva. Şi tot stăteam şi mă gândeam, pentru că eu de obicei chiar răspund la toate mesajele pe care le primesc, fie ele de bine, fie ele de rău, dar la acest mesaj chiar m-am blocat şi nu ştiam ce să răspund şi cred că singura chestie pe care o puteam spune este ca ”Dumnezeu să se îndure de ea şi să o binecuvânteze cu multă înţelepciune, pentru că are multă nevoie”. Nu pot să cred!Şi chiar dacă de multe ori încerc să mă mint că nu mă afectează ce mesaje primesc. Nu pot să cred că încep să plâng. Şi mă afectează doar pentru că e un mesaj adresat și familiei mele. Dacă mi se aruncau aceste vorbe doar mie personal, nu cred că aş fi avut vreo problemă pentru că sunt destul de călită cu toate. Şi când mă gândesc că acum câteva ore dădeam un interviu despre noi, românii, şi ţara noastră şi am încercat să fiu foarte drăguţă şi să vorbesc numai de bine, să exclud total și părţile rele pe care le avem şi le are ţara noastră, dar e atât de greu. Eu sunt convinsă că peste tot în lumea asta există răutate, ură, invidie şi multe altele, dar parcă aşa cum e la noi eu n-am mai întâlnit şi am mai umblat şi eu aşa prin lumea asta, dar ”oameni” ca şi domnişoara care mi-a trimis acel mesaj... Nu ştiu cât ne mai îndură Dumnezeu şi de multe ori stăm şi ne mirăm de ce îngăduie anumite lucruri peste noi, peste ţara noastră. O să mă opresc aici pentru că nu mai văd rostul de a continua. Să aveţi o zi minunată, binecuvântată şi nu uitaţi să zâmbiţi! Să zâmbiţi din suflet nu cum o fac eu acum, pentru că mi-e puţin superficial, pentru că mi-e greu să zâmbesc acum, dar o fac”, a spus vedeta pe Instagram. 

Mai multe