Lidia Buble: "Răzvan a fost marea dragoste pentru mine". Momentul adevărului în noua ediție "Întrebarea mesei rotunde"!
Întrebarea mesei rotunde, show-ul online care le pune pe vedete în fața unora dintre cele mai incomode întrebări și feluri de mâncare, prezentat de Marius Manole, are miercuri, 10 martie, un nou invitat: Lidia Buble. Simpatica artistă a acceptat invitația și a declarat din prima clipă că va fi extrem de sinceră. Astfel, Lidia a vorbit despre industria muzicală, viața personală, dar și despre controversata despărțire de Răzvan Simion.
Lidia Buble va fi pusă în fața unor întrebări delicate, iar răspunsurile pe care le va da se anunță a fi dintre cele mai surpinzătoare. Prima întrebare a zilei o va pune pe Lidia în fața unei alegeri foarte dificile: care este vedeta feminină din România în fața căreia nu ar putea rezista dacă i-ar face avansuri.
Însă subiectul care o va pune pe solistă într-o ipostază dificilă este reprezentat de separarea sa de cel care i-a fost iubit și manager, Răzvan Simion. Încă de la despărțirea de fostul iubit, Răzvan, toată lumea a fost curioasă să afle ce s-a întâmplat între cei doi și cum s-au dus atât de rapid toate sentimentele pe care spuneau că le au. Astăzi este clipa adevărului! Vizibil emoționată, Lidia va vorbi despre iubire, cu o deschidere neașteptată: ”Sunt de părere că marea dragoste există o dată în viață. Eu cred că Răzvan a fost marea mea dragoste. N-a fost ușor, dar între noi s-a consumat”, a concluzionat Lidia.
Lidia și Răzvan, o poveste de dragoste condamnată de cei din jur
Lidia Buble avea doar 22 de ani când s-a îndrăgostit de Răzvan Simion, la vremea aceea ea fiind cunoscută drept tânăra revelație a muzicii, care a cucerit topurile alături de Adrian Sînă, cu piesa "Simțim la fel".
Povestea de dragoste pe care Lidia Buble şi Răzvan Simion au trăit-o la vedere a fost o adevărată povară pentru părinţii artistei. Acuzată că s-a încurcat cu un bărbat însurat, căruia i-a spart casa, solista a preferat să nu comenteze situaţia, dar familia ei de la Deva a fost extrem de afectată, primind mesaje de amenințare de la numere necunoscute de telefon.
Răzvan Simion o evită pe fosta iubită
Deși Lidia a afirmat în repetate rânduri că a rămas într-o relație bună cu fostul iubit, anumite gesturi nonverbale ale acestuia trădează cu totul alt lucru. Invitată în platoul emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani" pentru a-și promova o melodie lansată alături de Cornel Ilie, Lidia a fost ignorată cu desăvârșire de Răzvan.
Răzvan Simion a părăsit platoul de filmare atunci când a sosit momentul ca Lidia și Cornel să cânte piesa și apoi să vorbească despre colaborare, semn că nu a dorit să fie martor la momentul artistic și nici să interacționeze cu fosta sa iubită.