Lili Sandu, câștig neașteptat după „Ferma Vedetelor”

6 iunie 2016 15:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fostă concurentă la „Ferma vedetelor” – sezonul filmat în Cipru -, Lili Sandu (37 de ani) e pe val, chiar dacă nu a revenit în România cu premiul cel mare, 50.000 de euro. PRO TV i-a oferit o nouă șansă, într-un important show de televiziune.

A rezistat timp de trei luni la „Ferma vedetelor” din Cipru și acum culege roadele. După eliminarea din concurs, Lili Sandu a fost ofertată de șefii din PRO TV să rămână în continuare cu contractul la ei. De marți (7 iunie), e este coprezentatoarea emisiunii „Vorbește lumea” (difuzată în două părți, în intervalul orar 11.30-15.00), alături de Cove.

Va fi „mâna dreaptă” a lui Cove

Invitația i-a fost făcută oficial chiar de gazda show-ului, iar Lili nu a stat pe gânduri când a primit telefonul lui Cove și a acceptat bucuroasă să fie alături de el în platou, pentru a dezbate împreună cele mai interesante subiecte de lifestyle, sfaturi practice, sănătate și nutriție și nu numai.

Lili Sandu pare să fie favorita celor din PRO TV, căci nu este la primul contract cu televiziunea din Pache Protopopescu. A debutat în televiziune la TVR 1, în cadrul show-ului realizat de Titus Munteanu, „Școala vedetelor” (1995-1999), a câștigat locul al III-lea în cadrul Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia (1998), a făcut parte din trupa Trinity, dar a devenit cunoscută datorită distribuirii ei în primele telenovele românești realizate de postul tv ACASĂ, „Numai iubirea” (2004) și „Păcatele Evei” (2005).

Paul Ipate, marele câștigător de la „Ferma vedetelor”

Cel de-al doilea Fermier al anului și cel care a câștigat un cec în valoare de 50.000 de euro este Paul Ipate (31 de ani). Sezonul „Ferma vedetelor” din 2016 s-a filmat timp de trei luni în Cipru și a avut 16 concurenți, Anda Ghiță, Saveta Bogdan, Mircea N. Stoian, AMI, Lili Sandu, Viorel Sipoș, Benny Adegbuyi, Maria Constantin, Marcel Toader, Sorana Darclée, Paul Ipate, Octavian Strunilă, Roxana Nemeș, Denis Ștefan, Vasile Calofir și Elena Lasconi.

Mai multe