Lili Sandu îi va lua locul Ilincăi Vandici! Ce emisiune va prezenta vedeta

9 ianuarie 2019 23:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Se pare că seria schimbărilor continuă la Kanal D! Ce să mai înțeleagă fanii emisiunilor postului de televiziune, cu atâtea decizii schimbate ale patronilor?! De data aceasta însă este vorba de o decizie luată din cauza programului încărcat al Ilincăi Vandici. Iată despre ce este vorba!

Lili Sandu va fi noua prezentatoare a emisiunii „Fan Arena”, în care se dezbat cele mai proaspete subiecte create în cadrul competiției sportive „Exatlon”. Ilinca Vandici era cea care își dădea întâlnire cu fanii show-ului în fiecare seară, alături de Vladimir Drăghia, câștigătorul primei ediții a concursului.

Totuși, cum Ilinca s-a întors la cârma emisiunii „Bravo, ai stil!” și nu putea să fie în două locuri în același timp, mai ales că unul dintre show-uri se desfășoară în regim de live, Lili Sandu a sărit repede în rezolvarea problemei.

Lili Sandu este noua prezentatoare de la „Fan Arena”

Cum Lili este și fostă concurentă Exatlon, făcând parte din echipa „Faimoșilor” în sezonul 2 al competiției, aceasta va avea cu siguranță o prestație promițătoare în rolul de prezentatoare TV, având și experiență în acest sens, după ce a fost reporterul din camera magenta la „Vocea României”.

La sfârșitul anului trecut, Lili Sandu a mai pășit în platoul emisiunii „Fan Arena” și nu doar în calitate de invitat, ci și de prezentatoare. Era vorba de un job temporar, care acum a devenit, se pare, unul permanent. „Vă întrebați de ce mă aflu eu aici? Prietena mea, Ilinca Vandici, lipsește motivat și m-a rugat să-i țin locul până săptămâna viitoare.

Sper să mă descurc cât mai bine și să aveți răbdare cu mine, mai ales că mă aflu într-o postură inedită, de a comenta emisiunea la care am participat”, spunea Lili Sandu, acum două luni, din platoul emisiunii. Singura situație oarecum neplăcută pentru Lili este că va concura la audiență cu iubitul ei, fotomodelul Silviu Țolu, care s-a înscris la „Ferma”, emisiune difuzată de PRO TV. Un reality-show la care a participat și ea, într-unul din sezoanele trecute.

Mai multe