Lili Sandu, petrecere pentru fiul ei, Thomas Jay. Cum a arătat decorul și cine au fost invitații

24 iulie 2020 9:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Lili Sandu se apropie de ultima lună de sarcină și speră să nască de ziua iubitului ei, Silviu Țolu, care este născut pe 28 august. I-a fost foarte frică de tot ceeea ce înseamnă să fii gravidă în pandemie, dar în cele din urmă s-a liniștit și a decis să nu anuleze petrecerea "baby shower" în cinstea fiului ei, Thomas Jay. Iată cum s-au distrat invitații joi seara (23 iulie).

"Abia așteptăm să ne revedem cu cei dragi, ne-am luat toate măsurile de precauție, avem cu noi măști, dezinfectanți. Mă simt de parcă l-am însura pe TJ", mărturisea Lili Sandu (41 de ani) pe Instagram, în drum spre terasa restaurantului Loft Diplomat, acolo unde a avut loc petrecerea. La locul stabilit, cei doi părinți au fost încântați de decor, candy-bar, aranjamente florale, iar Lili a exclamat, emoționată: "Totul e așa cum mi-am dorit pentru iubirea vieții mele".

La baby-shower i-am remarcat pe Alina Tanasă ("Fabulous Muses") și pe fiul ei, Leon, dar și pe o altă mămică foarte sexy, Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Ion Țiriac. Prietene bune de ani buni, Ileana și Lili au oferit poza zilei pe Instagram, în dreptul căreia Ileana a lăsat și un mesaj emoționant: "Abia aștept să te cunosc, Thomas Jay. Deja te iubesc și își doresc să ai o viață minunată. Am deja o poreclă pentru tine, dar nu o știu decât mami și tati", a scris Ileana pe Instagram.

Ce este un baby-shower

"Baby shower s-a născut, evident, în SUA și este o petrecere organizată înainte că bebelușul să vină pe lume. Baby shower înseamnă, de fapt, <<scaldarea>> (de la shower =duș) mamei în binecuvantari, daruri pentru copil și sfaturi pentru o nouă etapă din viață. A fost gândită, inițial, ca o petrecere între fete și adaptată apoi și de către tătic și prietenii lui ca o <<petrecere a scutecelor>> sau pur și simplu o petrecere în familie. Ideea de baza este ca părinții să celebreze o nouă viață înainte de venirea pe lume a bebelușului și să primească în dar cele necesare pentru întâmpinarea lui cum se cuvine", scrie www.qbebe.ro.

Citește și:

Lili Sandu, speriată de pandemie înainte de naștere: «Am fost copleșită, dărâmată emoțional»

Lili Sandu, totul despre problemele şi bucuriile sarcinii: «M-am îngrăşat 11,5 kg, dar s-au aşezat bine»

Mai multe