Livia Graur, vacanță în pandemie, la bulgari: „Se uitau ciudat la noi că purtam mască”

27 august 2020 11:24   Vedete românești
Ultima actualizare:

Da, te poți bucura de o vacanță frumoasă, și acum, în „anul coronavirusului”. Se poate în perfectă siguranță - cu puțină grijă la mici detalii, cu reguli stricte care, în timp, îți devin obiceiuri, cu asumarea faptului că nimic nu mai e cum știam. Ne demonstrează acest lucru Livia Graur, prezentatoarea știrilor Focus de la Prima TV. Ea a fost săptămâna trecută în Bulgaria cu soțul, fetița lor și două familii de prieteni.

Alegerea cazării

De la bun început Livia și soțul ei, Răzvan, au căutat o zonă cât mai puțin populară și populată, cu plajă nu prea grozavă, astfel încât să nu aibă prea multă căutare printre turiști. Astfel, au ales Byala, un sătuc retras, cu 2.000 de locuitori. „Satul e construit pe stâncă, casele sunt la înălțime, iar ca să ajungi la plajă trebuie să cobori. Numai că după orele 16-17 nu mai era soare pe plajă. Însă noi am căutat chiar cea mai puțin căutată zonă, să fie cât mai pustie, cât mai puțin amenajată, fără facilități. Pentru că asta înseamnă zero risc de aglomerație”, explică prezentatoarea tv. În al doilea rând, nu s-au cazat la un hotel, ci au închiriat o viluță cu bucătărie proprie, unde au gătit în casă.

Ce și-au pus în bagaj

Fiind cu mașina, și-au permis să pună în bagaj absolut toate cele necesare, de la dezinfectanți și produse de curățenie, până la prosoape și lenjerii de pat. „Când am ajuns la destinație, prima dată am făcut curățenie, am șters podelele, am pus la intrare un covoraș îmbibat cu spirt, am schimbat așternuturile, am spălat vasela și fiecare lucru pe care urma să îl atingem. Abia apoi ne-am despachetat lucrurile”.

În ce condiții îi așteptau bugarii

Autoritățile din Bulgaria nu cer românilor nici test Covid, nici vreun formular la intrarea în țară. Prin stațiuni, situația este foarte relaxată. „Nu am văzut nicăieri oameni purtând mască. Erau câteva magazine mai mari unde se cerea, dar nu-i dădea nimeni afară pe cei care nu aveau. Mirați că intrăm cu mască prin magazinele mai mici, vânzătorii ne întrebau de unde suntem. Într-o zi, am fost în centrul vechi din Nessebar și m-a cuprins panica atunci când am văzut forfota de pe străzi. Nici vorbă de distanțare. Drept urmare, noi ne-am pus măștile. Eram singurii și toți se uitau ciudat la noi”, spune Livia Graur.

Într-o singură zi au încercat o altă plajă, dar au făcut instant cale întoarsă. Era aglomerată ca Mamaia noastră într-un weekend călduros. În altă zi au încercat să mănânce la o terasă. „Am căutat una mare și am stat singuri la o masă izolată. Am șters masa cu spirt, am băut apa cu paiul... ne era și rușine de oamenii aceia, părând că nu avem încredere în ei, dar poți să știi? Mai bine precauți decât bolnavi”.

„Am făcut-o și pe-asta!”

Recunoaște că a fost o vacanță „altfel”. Chiar dacă erau momente când uitau de coronavirus, undeva, în subconștient, se formaseră niște reflexe: „Revenea imediat starea aceea de incertitudine, nesiguranță, mereu cu grija să ne dezinfectăm pe mâni, să ne punem masca, să ne ferim de oamenii din jur... Asta e cea mai urâtă chestie posibilă, să cauți izolarea. Nu credeam că vom vedea marea anul acesta. Dar uite că la finalul celor 6 zile am zis: «am făcut-o și pe-asta»! Și nu regret, ne-am descurcat și a fost bine”, ne-a povestit vedeta Prima TV.

Mai multe