Liviu Vârciu nu se-ncurcă! Dă bani cu teancul! - FOTO EXCLUSIV
Liviu Vârciu nu se încurcă să dea mărunţiş: vedeta dă bani “cu fişicul”. Prezentatorul tv a fost surprins de Click! când a scos de la bancă suma de 10.000 lei în bancnote de 100 de lei, pe care i le-a înmânat unui prieten.
Liviu Vârciu pare să-şi fi revenit pe plan financiar. Emisiunile pe care le prezintă la Kanal D l-au scăpat de datorii pe fostul soţ al Adelinei Pestriţu şi l-au ajutat să-şi schimbe maşinile, după bunul său plac. Dacă în vara anul trecut, acesta a renunţat la automobilul său, Mitsubishi Lancer, pentru un BMW decapotabil, ambele de culoare deschisă, acum Vârciu conduce o altă maşină. El a fost surprins de fotoreporterii Click! la volanul unui bolid de culoare închisă.
Artistul se afla în zona Pipera, unde s-a întâlnit cu un prieten, pentru a-i da nişte bani. Şi-a făcut apariţia şi, mai întâi, s-a asigurat că bărbatul a venit la faţa locului, apoi, a luat-o la fugă spre un centru comercial din apropiere. De acolo, Vârciu n-a ieşit cu mâna goală, ci cu o sticlă de apă plată şi un teanc de bani, 10.000 de lei, în bancnote de câte 100 de lei. I-a dat banii prietenului său, care, în tot acest timp l-a aşteptat să apară.
Au stat de vorbă câteva minute, apoi prezentatorul s-a urcat la volanul bolidului şi a plecat în trombă, fericit că a scăpat de o datorie.