«Locuinţa mea e ca un templu budist»

6 mai 2010 11:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Un apartament spaţios, cu încăperi luminoase, decorat cu statuete chinezeşti şi multe lumânări plus un dressing imens.

Aşa arată noua locuinţă a designerului vestimentar Sonia Trifan, impresară şi componentă a trupei Dolls.

S-a mutat în zona Decebal acum o lună, după ce a vândut apartamentul pe care-l avea în Piaţa Kogălniceanu.

PR-ul ei, Dana, a fost cea care l-a găsit: "La momentul când l-a vizionat ea, eu nu eram în ţară. M-a sunat şi mi-a spus: «Am găsit ceva care sigur îţi va plăcea». Când l-am văzut, m-am «îndrăgostit» de el. M-a costat 130.000 de euro", povesteşte Sonia.

Iubitoare a stilului oriental, blonda s-a pus serios pe treabă şi a făcut achiziţii peste achiziţii, atât online şi mergând la shopping în afară, cât şi prin intermediul prietenilor, până ce şi-a decorat casa cu obiecte care aduc ceva din aerul templelor budiste: "Buddha din living m-a costat peste 1.000 de euro. Acum, tot ce îmi mai doresc este să vizitez Taj Mahal. Sunt sigură că voi reuşi", spune blonda, care călătoreşte aproape săptămânal peste graniţe.

În hol, Sonia are grijă să aibă mereu flori

Buddha din living te duce cu gândul la Orient. Măsuţele sunt din lemn şi piele de vacă

Dormitorul vedetei are pereţii galbeni şi un pat imens

În dressing, Sonia nu ştie câte perechi de încălţări, haine sau genţi are...

Mai multe