Lora îşi schimbă părul în funcţie de haine

27 iulie 2017 21:14   Vedete românești
Ultima actualizare:

Solista Lora a fost în formă miercuri seara, când a făcut slalom de la un eveniment monden, la altul, alături de iubitul ei, impresarul Ionuţ Ghenu.

Îmbrăcată cu o ţinută şic, “Fenty Puma by Rihanna”, Lora (35 de ani) ne-a spus secretul apariţiilor ei din ultima vreme, căci ba o vedem blondă, ba brunetă cu breton în stil Cleopatra.

„Am decis să acord mai multă atenţie părului, ca şi accesoriu. Pentru că poţi să schimbi o ţinută în funcţie de coafura pe care o adopţi, dar şi a culorii de păr. De exemplu, m-am îmbrăcat cu ceva turcoaz şi am avut de ales între blond şi brunet. Şi s-a văzut mai bine cu brunet. Am norocul să-mi stea bine cu amândouă variantele”, ne-a spus Lora la party.

Astfel, solista a ajuns să aibă acasă o veritabilă colecţie de peruci. Miercuri seara a preferat însă să-şi afişeze părul ei natural la concertul solistului internaţioanal Cris Cab (24 de ani), interpretul hitului „Liar Liar”, susţinut la Yacht Club din Bucureşti.

Mai multe