Loredana Groza strigă prezenţa pe Facebook! "Îngeraşi, se lasă cu voce"
Loredana Groza ( 47 ani) este de şapte sezoane membră în juriul emisiunii “Vocea României”, dar nu a reuşit să câştige nici măcar o ediţie până în prezent . În ciuda faptului că nu a câştigat competiţia vocilor până acum, Loredana îi încurajează pe admiratorii ei să urmărească emisiunea şi să îi sprijine pe concurenţii din echipa sa pe parcursul drumului lor spre marele premiu.
Pe 4 noiembrie, de la ora 20.30, are loc cea de-a doua etapă a duelurilor vocale, iar Loredana le-a reaminit urmăritorilor de pe Facebook acest lucru. Ea a încărcat o fotografie în care apare stând pe unul dintre scaunele destinate juraţilor şi a scris, alături de imagine, un mesaj. "Îngeraşi! E vineri! Şi se lasă cu Vocea Romaniei! Team Lori", au fost cuvintele scrise de cântăreaţă.
Competiţia vocilor a devenit mult mai interesantă şi mai dramatică de când a fost introdusă o nouă regulă, numită "non-stop stealing", adică furt non-stop. În urma celor şapte dueluri avute de fiecare antrenor, juraţii merg mai departe în competiţie cu câte 7 concurenţi, însă au dreptul şi la un "furt", potrivit Adevărul. Astfel, concurentul salvat merge în „steal room“, unde sunt patru fotolii cu câte o poză a unui antrenor deasupra fiecăruia. Concurenţii din „steal room“ vizionează live tot ce se întâmplă în platou şi aşteaptă până în momentul în care află dacă rămân în show sau vor fi înlocuiţi. În urma duelurilor, antrenorii pot salva un concurent eliminat dintr-o altă echipă, însă aceştia îşi pot schimba decizia şi pot alege în orice moment un altul, până atunci când găsesc o „voce“ pe care vor să o salveze. La finalul confruntărilor, fiecare antrenor intră în etapa live-urilor cu câte opt concurenţi, şapte din echipa sa şi un „steal“ reprezentat de ultimul concurent care rămâne în locul rezervat celor salvaţi.