Loredana și-a scos la înaintare decolteul ca să distragă atenția de la fața umflată? Ce-a pățit vedeta

12 februarie 2019 17:45   Vedete românești
Ultima actualizare:

Loredana Groza a marcat o apariție răvășitoare pe micile ecrane, în stilul caracteristic, fiind invitată în platoul emisiunii „Vorbește lumea”. Nici modul în care arată vedeta, nici cel în care aceasta alege să se îmbrace nu trădează deloc vârsta acesteia, Lori părând că își dorește cu orice preț să dea timpul înapoi și să revină la imaginea din tinerețe, atunci cân numele său era pe buzele tuturor- și pe bună dreptate!

Loredana reușește întotdeauna să își surprindă admiratorii cu aparițiile sale, fie în cadrul concertelor, fie pe micile ecrane, însă uneori, chiar și cei mai înfocați fani ai îndrăgitei artiste observă și comentează imaginea pe care Lori o expune în ultima vreme. Recent, după ce cântăreața și-a publicat câteva imagini pe rețelele de socializare, urmăritorii virtuali ai acesteia nu au putut să nu bage de seamă că, deși se apropie de 50 de ani, Lori are un ten ca la 25, lipsit de riduri și imperfecțiuni. 

Loredana Groza, decolteu generos, dar fața umflată

Astfel, în mediul online, aceste imagini au reușit să creeze adevărate controverse, având în vedere că fanii artistei au dat repede verdictul: operații estetice sau Photoshop. Ori poate chiar amândouă.

Cert este că internauții i-au reproșat aceste lucruri Loredanei, care nu pare să aplece totuși urechea la provocările cârcotașilor. Dacă au existat și medici esteticieini care au comentat pe marginea subiectului, fiind de părere că Loredana a trecut printr-o serie deloc scurtă de intervenții estetice, recent, vedeta a susținut în cadrul unei emisiuni TV că secretul frumuseții nu stă în operațiile de acest gen.

Invitată în platoul emisiunii „Vorbește lumea” de această dată, Loredana și-a dat pe spate fanii cu ținuta purtată, care se bucura de un decolteu generos și în care vedeta arăta de minune și părea că se și simte asemenea. Loredana Groza și-a făcut apariția într-un corset negru și extrem de decoltat, care i-a lăsat bustul la vedere. 

Totuși, deși de la gât în jos Lori s-a prezentat impecabil, fanii nu au putut să nu observe că ceva este în neregulă la nivelul feței vedetei. Cântăreața avea fața extrem de umflată, motiv pentru care aceștia s-au gândit că ar fi apelat, din nou, la altă intervenție estetică.

Fiind filmată și aflându-se într-un platou de televiziune, este în prezent clar că Loredana a apelat la serviciile esteticienilor pentru a arăta din nou ca în tinerețe, având în vedere că „noua ei față” nu mai poate fi pusă pe seama filtrelor de înfrumusețare sau a Photoshop-ului.

Vedeta nu a dorit să intre prea mult în detalii atunci când a venit vorba de acest subiect, însă putem afirma că nu este nimic rău în a căuta soluții care să te facă să te simți mai bine în propria piele. Lori nu se ferește de aceste tratamente și arată extraordinar în continuare, chiar dacă vârsta vedetei este „personajul negativ” din această ecuație. 

Loredana Groza a vorbit despre operațiile estetice

„Secretul fumuseții nu stă în operații. Nu ne naștem perfecți, nimeni nu e. Trebuie să avem dorința de a fi mai frumoși și nu doar fizic. În fiecare zi meditez și mulțumesc pentru aceste daruri și pentru oamenii din viața mea”, a declarat Loredana Groza recent. 

Mai multe