Lori, Delia și Andra încing atmosfera la «Cerbul de Aur»

15 iulie 2018 19:32   Vedete românești
Ultima actualizare:

La 50 de ani de la prima ediţie, ”Cerbul de Aur” va reuni, la sfârşitul lunii august, solişti cu voci de aur, printre care Andra (31 de ani), Delia (36 de ani), Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana (48 de ani), The Motans, Carla’s Dreams, Flavius Teodosiu şi The Humans. Premiul cel mare, pe care se vor duela 15 concurenţi din întreaga lume, este în valoare de 25.000 de euro.

Show-ul din perioada 29 august-2 septembrie va avea o gală aniversară, două zile de concurs, şi o gală a festivalului.

Cele mai iubite vedete ale industriei muzicale din România au fost invitate să susţină recitaluri.  Multe dintre ele au mai urcat pe această scenă.

Dacă e să dăm timpul înapoi, vă reamintim că Andra a fost premiată la ediţia din 2005 a con­cursului, Brenciu a cântat la ”Cerbul de Aur”, în 2008, alături de HB orchestra, iar Loredana a avut nu mai puţin de trei apariţii de-a lungul timpului - un recital cu Direcţia 5, big-band-ul Ionel Tudor şi două trupe de balet în 1994, a fost co-prezentator al evenimentului în 1996 şi a susţinut un recital impresionant la ultima ediţie, în 2009.

Celelalte nume importante de pe afişul Festivalului sunt Delia, The Motans, Carla’s Dreams, The Humans, reprezentanţii României la Eurovision 2018, şi Flavius Teodosiu, saxofonistul care a lucrat cu Jennifer Rush, Joe Cocker sau Michael Bolton. Pe lângă recitaluri, evenimentul va găzdui şi concursul internaţional de interpretare, unde solişti din mai multe ţări vor lupta pentru Marele Trofeu, în valoare de 25.000 de euro.

„O primă etapă importantă în pregătirea Festivalului şi, mai ales, a Concursului Internaţional “Cerbul de Aur”, s-a încheiat cu succes. Ne bucură faptul că am generat un interes crescut atât în rândul artiştilor din România, cât şi din partea celor din străinătate. Acest lucru ne spune limpede că festivalul continuă să se bucure de prestigiu, naţional şi internaţional, chiar şi după o lungă întrerupere în organizarea sa”, a spus Smaranda Vornicu Shalit, directorul Festivalului. Cei şapte juraţi sunt: Daniel Jinga – dirijor şi compozitor, Liana Stanciu Georgescu - jurnalist de specialitate radio şi tv, Felix Crainicu – realizator Radio România Actualităţi, Andrei Tudor - compozitor, Andreea Archip – jurnalist, Gabriel Scîrlet – regizor muzical TVR şi Smaranda Vornicu Shalit – directorul Festivalului. În următoarele şapte zile, membrii juriului vor alege cel mult 15 concurenţi.

Mai multe