Lucia Lazăr: «Turda se urcă băut la volan»
S-au despărţit de mai bine de o lună, dar nu contenesc să se împroaşte cu noroi. Mama Alinei Puşcaş, Lucia Lazăr, a ţinut să specifice că unul dintre motivele care au dus la destrămarea relaţiei cu Gheorghe Turda este alcoolul.
La mijlocul lunii trecute, Lucia Lazăr (54 de ani) a şters complet cu buretele cei cinci ani de iubire cu solistul de muzică populară Gheorghe Turda (68 de ani). Iar, despărţirea şi ruperea logodnei nu au fost suficiente pentru mama Alinei Puşcaş. Ea a ţinut şi atunci, dar şi acum, să facă publice detaliile separării. De data aceasta, Lucia nu a avut decât cuvinte dure la adresa bărbatului cu care a fost la un pas să ajungă la altar.
”Cum poate fi numită o persoană atât de instabilă emoţional?! Ştie o lume întreagă că a fost şi este în continuare prieten cu Bachus (cu alcoolul), şi la beţie omul spune multe prostii. Ce este mai grav, este faptul că în această stare se urcă în continuare la volan, fiind un real pericol public. Mi-a pus viaţa în pericol de nenumărate ori, şi îi mulţumeam lui Dumnezeu că am mai ajuns încă o dată întreagă acasă”, a dezvăluit, joi, Lucia Lazăr, precizând că acesta a fost unul dintre motivele pentru care a pus stop relaţiei.
Contactat de reporterii Click!, Gheorghe Turda nu a vrut să comenteze acuzaţiile care i s-au adus, dar a avut şi el câteva cuvinte de “bine” pentru fosta lui iubită: “Nu am ce să vorbesc despre această «doamnă». Oricum, e bolnavă la cap”.
Gheorghe Turda şi fosta lui logodnică, Lucica, au uimit pe toată lumea când şi-au anunţat despărţirea, mai ales că se pregăteau de nuntă. Povestea lor a fost una foarte complicată: ei au mai avut o relaţie de scurtă durată în timp ce cântăreţul era căsătorit, iar peste ani s-au regăsit şi au “reînnodat” pasiunea. Cei cinci ani de iubire s-au încheiat însă cu scandal.