Luminiţa Anghel îşi pune silicoane la 46 de ani
Problemele par să nu se mai oprească pentru Luminița Anghel. Solista are necazuri financiare și duce un aprig război în instanță cu Angelica Constantin, mama naturală a fetiței pe care Luminița a luat-o dintr-un centru de plasament, acum cinci ani.
Luminița a luat-o dintr-un centru de plasament, acum cinci ani. Iată însă că după atâta suferință, artista a găsit răgaz să se gândească și la corpul ei și să-și facă planuri de înfrumusețare. Solista se gândeşte să slăbească şi să-şi pună silicoane, după cum a declarat la emisiunea „Refresh”, a Oanei Turcu, difuzată azi, de la 16.00, la Antena Stars.
„Când m-am văzut într-o fotografie, la plajă, mi-am spus eu mie că asta e nesimțire. În momentul în care slăbești e normal să ți se mai lase una, alta și să nu mai ai același tonus. Îmi doresc să-mi pun implanturi la un moment dat. Am peste 45 de ani și consider că pot să-mi fac o operație estetică de bun-simț. De altfel, am mai apelat la ajutorul esteticienilor, mi-am injectat acid hialuronic pentru ridurile de expresie, la sfatul unei prietene”, mărturisește artista.