Mădălin Ionescu se întoarce în televiziune? Ce spune vedeta

9 august 2017 13:21   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mădălin Ionescu are deja două luni de când a renunțat la televiziune pentru a-și crește copiii, iar fanii îi simt lipsa din plin. Nu e de mirare, așadar, că au început să umble zvonuri că fosta vedetă de la Kanal D s-ar întoarce pe micile ecrane.

Fanii îi duc dorul, dar Mădălin Ionescu pare să se bucure fără rezerve de noua libertate. Fostul prezentator al emisiunii WowBiz de la Kanal D își dedică în totalitate timpul micuței Petra (3 luni), așa cum a promis atunci când și-a dat demisia. El nu poate rămâne însă indiferent la zvonurile că s-ar întoarce în televiziune, cărora a ales să le răspundă în cel mai simpatic mod cu putință.

Realizatorul de televiziune a publicat o fotografie în care apare alături de Christian Sabbagh, fostul coleg de la Kanal D, după botezul fiicei acestuia din urmă. ”Unii tot spun că ne întoarcem! Ok... ne-am întors (de la botez)! Eu si Cristi... mai mult decât prieteni!”, a scris Mădălin în dreptul imaginii.

Fanii au apreciat gluma și i-au transmis lui Mădălin of-ul lor.

”Mădălin, emisiunea nu mai are farmec fără tine! Pe când întoarcerea?”

”Regret că nu te mai văd la tv, Mădălin. Multă sănătate vă doresc!”

”Mădăline, vrem să te vedem! Să mai faci emisiuni la tv, nu mă interesează trustul!”

Mădălin Ionescu și-a anunțat plecarea de la Kanal D în urmă cu două luni, printr-un mesaj pe Facebook. ”Dragii mei, în urmă cu aproximativ o lună am anunţat managementul Kanal D că pentru mine urmează, fie şi temporar, un alt drum! Voi pleca în concediu începând din 10 iunie, un pic mai devreme decât colegii mei, pentru că vreau că în această perioadă să mă dedic cu totul familiei. Nu e uşor să creşti trei copii, iar Cristina are nevoie de sprijinul meu total pentru a o îngriji, în cele mai bune condiţii, şi pe Petra. După o perioadă de câteva luni sau poate mai mult, îmi voi relua din plin activitatea profesională din domeniu!”

Mai multe