Mădălin Voicu, dărâmat de emoții, a povestit despre fiul care i-a murit: "Sigur că se putea evita acel accident nenorocit"
Mădălin Voicu a fost luat la întrebări de Denise Rifai, în emisiunea de marți seara, de la Kanal D, dar pe lângă picanterii fostul politician a oferit și momente emoționante. A vorbit cu durere despre familie, dar mai ales despre copilașul care i-a murit la vârsta de 2 ani.
Dirijorul Mădălin Voicu (68 de ani), fiul marelui violonist Ion Voicu, are o durere în suflet pe care nu o va vindeca niciodată. Este tatăl a 7 copii, însă puțin știu că el a mai avut un fiu, care a pierit la vârsta de doi anișori. Iosif Ioan s-a născut în 1984, a decedat în 1986 și a fost băiatul pe care Mădălin Voicu l-a avut cu prima soție, Cristina Popescu, fata cu care s-a însurat când avea doar 19 ani.
Mădălin Voicu: "Am avut trei mari suferințe"
Micuțul s-a stins după ce a înghițit din greșeală mai multe medicamente pentru tratatarea bolilor de inimă, prescrise bunicii care îl avea în grijă în acel moment. ”Am fost trist, sigur că se putea evita acel accident nenorocit. Eu nu eram acasă, eram la Filarmonică, Cristina era plecată și ea, deci a rămas doar cu bunică-sa și probabil că pastilele erau la îndemână undeva că altfel nu-mi explic, să se fi urcat pe vreo etajeră sau pe bibliotecă. Asta a fost! Am avut trei mari suferințe: moartea lui Ioan, moarte bunicii și moartea tatălui meu, care m-au marcat. Într-un fel, Dumnezeu te întărește și când dai examenul de rezistență și de putere de a trece peste anumite necazuri și supărări. Nu am ce să comentez, toată lumea a făcut tot ce se putea face să-l salveze, dar probabil că l-a vrut Dumnezeu și l-a luat la el", a povestit Mădălin Voicu în emisiunea lui Denise Rifai.
Mădălin Voicu are 7 copii
În anul 2017, Mădălin Voicu anunța divorțul de pictorița Carmen Olteanu, dar totodată a lansat și vestea că are și o nouă iubită, pe Adriana, cu 22 de ani mai tânără. Tocmai pasiunea pentru femeile frumoase l-a adus în ipostaza de a avea nu mai puțin de 7 moșteniori. El are doi băieți cu Carmen Olteanu, pe Ștefan (12 ani) și pe Ion (10 ani), doi copii cu fosta soție, Adriana, pe Ioana (33 de ani) și pe Tudor (30 de ani), pe Mădălin Voicu Junior (48 de ani), dintr-o relație anterioară, și încă doi băieți nerecunoscuți, stabiliți în străinătate, proveniți tot din iubiri pasagere. “Mai am doi copii, Bogdan și Alex. Unul trăiește în Franța, celălalt în Italia”, declara politicianul în 2008, la matinalul de la OTV. Ulterior, el a detaliat pentru Click!. “Băieții nu poartă numele Voicu. Mamele lor susțin că sunt tot ai mei, dar eu nu am făcut niciodată un test ADN, ca să mă conving dacă sunt sau nu tatăl biologic. Oricum, nu le-am plătit niciodată pensie alimentară”, ne-a spus el.
Citește și:
Borcea nu e singurul, și Mădălin Voicu are 7 copii: “Îi iubesc pe toți”