Mădălin Voicu și-a scos în lume copilul cu numărul 7!

24 ianuarie 2018 21:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nu a fost cel mai bun soţ, însă cel mai bun tată, da! Mădălin Voicu a făcut şapte copii cu cinci femei, iar pe doi dintre aceştia i-a recunoscut târziu. Nu mulţi ştiu, dar artistul mai are un fiu chipeş în Italia, despre care a vorbit, în premieră, la ”Agenţia VIP” (Antena Stars).

Divorţat a treia oară, celebrul muzician şi politician Mădălin Voicu (65 de ani) trăieşte din nou fiorii dragostei alături de iubita sa. Se consideră un om împlinit, având o familie numeroasă, şapte copii proveniţi din relaţii cu cinci femei.

Se ocupă de comerţ cu vinuri

Este vorba despre Mădălin Voicu jr (45 de ani), pianist, Bogdan (38 de ani), afacerist, Ioana (29 de ani), vedetă tv, Tudor (26 de ani) DJ de muzică house, micuţii Ştefan (8 ani) şi Ioan (6 ani), şi Alexandru (34 de ani), despre care Mădălin a vorbit cu mândrie, la Antena Stars: ”Alexandru se ocupă de comerţ cu vinuri şi are 34 de ani, din păcate nu ne-am mai văzut de doi ani”. 

Iar în ceea ce-l priveşte pe Bogdan, Mădălin a decis de curând să-l treacă pe numele lui: ”Pentru mine, copiii sunt aer, soare, respiraţie, viaţă. Bogdan este fiul meu dintotdeauna. Am considerat că e momentul să fie un Voicu. Am spus că e cazul să fie o familie cu un nume. Nu e cu vreun scop, dar e un fel de cadou, am vrut ca pe el şi pe nevasta lui să îi cheme Voicu”, a mai declarat Mădălin.

Bogdan a fost impresionat de gestul tatălui său: ”Înainte mă chema Bogdan Dan. În urmă cu un an  şi jumătate am început procedura de schimbare a numelui. Am zis să lăsăm aşa, el mă recunoştea de fiul său, nu erau probleme, însă tata mi-a făcut acest dar”.

Mai multe