Mădălina Ghenea pozează sexy în vacanță. Iubitul o răsfață în Grecia
Nici bine nu s-a întors dintr-o escapadă de pe iahtul lui Matei Stratan, că Mădălina Ghenea (28 de ani) a luat din nou drumul Greciei. Cei doi îndrăgostiți au la dispoziție tot confortul, așa că o vacanță pe mare se face în cele mai luxoase condiții.
După ce a poposit pe o insulă grecească, Mădălina s-a arătat în costum de baie. Senzuala olteancă și-a expus dotările într-un costum de baie minuscul, negru, în două piese, care i-a pus în valoare silueta redobândită imediat după naștere. În luna aprilie a devenit mamă pentru prima dată, dar acest lucru nu a lăsat nicio urmă pe corpul său.
Mai mult, nici timpul nu i-a fost acaparat în totalitate, așa că are timp și pentru ea. Șatena și iubitul său, grație ajutorului oferit din partea părinților, care stau cu cea mică, se pot răsfăța atunci când vor timp în doi. Ghenea s-a purtat ca la o ședință foto și și-a lăsat senzualitatea să transpună prin imagini.
Matei folosește iahtul familiei ori de cate ori vrea să-și răsfețe iubita, o ambarcațiune luxoasă care costă câteva milioane de euro.