Mădălina Pamfile a născut. Ce nume frumos a ales pentru cea de-a doua fetiță!

27 februarie 2020 14:48   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mădălina Pamfile și-a anunțat fanii de pe rețelele sociale că a devenit mamă pentru doua oară. Fosta asistentă a lui Dan Capatos de la ”Un show păcătos” a adus pe lume o fetiță căreia i-a dat numele Samira.

”Bine ai venit, Samira! 27.02.2020”, a scris Mădălina Pamfile pe contul personal de Instagram. Frumoasa brunetă a devenit mamă pentru a doua oară, după ce, la mijlocul lunii septembrie a anului trecut, anunțase că este însărcinată.

Mesajele de felicitare nu au întârziat să apară, prietenii virtuali ai Mădălinei urându-le ei și bebelușei sănătate, mult noroc și fericire.

Mădălina Pamfile a divorțat în 2017

Mădălina Pamfile (26 de ani) a intrat în atenția publicului în 2011, după ce a pozat în revista Playboy. Cunoscută la vremea respectivă drept ”eleva lui Mazăre”, focoasa brunetă era nelipsită din cluburile de pe litoral. Pe valul de notorietate creat de pictorialul nud, Mădălina a fost angajată la Antena 1 pe postul de asistentă a lui Dan Capatos la ”Un show păcătos”.

Citește și:

Prima imagine cu bărbatul care a făcut-o mamă pe Mădălina Pamfile

Mădălina Pamfile îl ţine la secret pe tatăl fetiţei. Ce poză a publicat cu el

În 2015, Mădălina s-a măritat cu timișoreanul Alin Bruno, de care a divorțat doi ani mai târziu. În momentul separării, Mădălina era deja gravidă cu alt bărbat, cu care s-a afișat pe rețelele de socializare în ianuarie 2018, preferând însă să nu-i dezvăluie identitatea. Cei doi au devenit părinții unei fetițe, Sophia, câteva luni mai târziu.

Mai multe