Maestrul Gheorghe Zamfir, decorat la Chişinău

4 noiembrie 2014 12:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cel supranumit „Regele Naiului” a primit marți (4 noiembrie 2014) cea mai înaltă distincţie de stat a Republicii Moldova, in cadrul unor festivități deosebite la Chişinău.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a decorat pe marele cântăreţ român cu „Ordinul Republicii”, la Reședința de Stat din Chișinău, pentru cariera sa deosebită in domeniul artistic. Gheorghe Zamfir a primit această medalie „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei muzicale, pentru contribuția substanțială la promovarea valorilor culturale naţionale și activitate de creație prodigioasă”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții artistului.

Muzica lui, auzită în multe filme celebre, precum „Kill Bill”

Gheorghe Zamfir (73 de ani) este autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic, a vândut peste 120 de milioane de discuri în toată lumea, are peste 160 de albume înregistrate şi peste 100 de discuri de aur şi de platină, alături de nenumărate distincţii şi onoruri la nivel mondial.

A fost primit de trei ori la Vatican, devenind primul muzician care a cântat în timpul mesei private a Papei Jean Paul al II-lea, primind medalia Vaticanului şi de două ori diploma Universităţii Don Bosco, din Roma.

A fost solicitat pentru înregistrarea muzicii filmelor „Marele blond cu pantof negru”, a producătorului francez Ives Robert, „Picnic at Hanging Rock”, în Australia, „Once Upon a Time in America” și „Karate Kid”, la Hollywood, iar în 2004 regizorul Quentin Tarantino a folosit în filmul „Kill Bill” interpretarea melodiei interpretarea melodiei „Păstorul Singuratic”. Urmează alte lucrări adoptate de industria cinematografică: în 1975, pentru filmul „Brâncuşi şi mânăstirile din Moldova”, în anul 1978, pentru pelicula „Blestemul pământului şi blestemul iubirii”, sub regia lui Mircea Mureşan, după romanul „Ion” de Liviu Rebreanu, la care obţine premiul I pentru compoziţie, iar în 1996 înregistrează muzica filmului macedonean „Lacul”. Toate aceste filme au avut un imens succes mondial.

După 1990 revine din exil şi îşi continuă concertele şi turneele în Germania, Franţa, Elveţia şi mai ales Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului XX.

Pregătește un concert extraordinar de Crăciun

La 18 decembrie, Gheorghe Zamfir va susține un concert extraordinar de Crăciun, eveniment ce va avea loc la Sala Palatului din București. Alături de marele artist, vor evolua invitații săi speciali, mari artisti ai scenei culturale românești, precum actorul Dan Puric, soprana Alexandra Coman, violonistul Eugen Sârbu, dar și Corul Național de Cameră Madrigal, în acompaniamentul Orchestrei Naționale „Gheorghe Zamfir”, sub bagheta dirijorului Florin Totan. Concertul face parte din seria evenimentelor incluse în proiectul „Destinație România”.

.

Biletele pentru concertul extraordinar de Crăciun „Gheorghe Zamfir și invitații săi” au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de la Sala Palatului, Cinema Patria, TNB, din magazinele Inmedio, Vodafone, Orange, Domo, Libraria Eminescu, în rețeaua agențiilor Eurolines & Tui TravelCenter și online, pe www.bilete.ro, www.bilet.ro, www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.ticketstore.ro  si www.ticketnet.ro.

Mai multe