Mama Antoniei, totul despre nepoata din Italia. Cum a fost la ziua ei
Zilele trecute, Antonia şi mama ei, Denise Iacobescu, s-au întors din Italia, unde au sărbătorit-o pe Maya, fiica solistei, care a împlinit opt ani. Ne-am revăzut curând cu sexy-bunicuța şi am profitat de ocazie ca să stăm de vorbă despre cea mai mare nepoată, care îi e foarte dragă, şi pe care nu o poate vedea atât de des pe cât şi-ar dori.
Joi, 30 august, Click! s-a întâlnit cu Denise Iacobescu (51 de ani), mama Antoniei (29 de ani), la aniversarea de doi ani a mall-ului “Park Lake”, unde a fost invitată şi unde a avut o apariție de senzație. Am povestit despre o altă întâlnire importantă, cea cu Maya, în Italia, căci micuța a împlinit 8 anișori pe 27 august și a fost vizitată de bunică și de mama ei. Maya locuiește în oraşul Castellammare di Stabia, din provincia Napoli, cu tatăl ei, Vincenzo Castellano, și cu bunicii paterni. “O ţin dintr-o aniversare în alta, acum suntem aici, dar abia am venit din Italia, de la ziua nepoatei mele. Maya este din ce în ce mai frumoasă, a crescut, a făcut opt ani. Când vorbeşti cu ea zici că vorbeşti cu un adult. E o dulceaţă, a devenit o mare înotătoare. Practică înotul şi m-a surprins că a făcut patru bazine deodată. I-am făcut ziua de naştere în Italia, acum am fost doar eu şi Antonia, Alex fiind ocupat cu filmările de la Antena 1, pentru «Acces Direct».
Mama ei se duce tot timpul la ea, aş vrea să merg şi eu, dar nu- mi permit chiar tot timpul. Pentru că e distanţa mare, nu e aici la doi paşi, la Mamaia. Situaţia e la fel cu procesul de paternitate, suntem în stand-by. Eu cu Maya mă văd tot timpul pe what’s app, pe cameră, vorbim des. Mă duc la ea în fiecare an de ziua ei. Acum am stat 5 zile, hotelul este undeva între oraşe, când mergem acolo o facem să ne relaxăm, vrem să fie mama şi fiica singure, să nu le distragă nimic atenţia. Am petrecut, i-am luat cadouri, iar în ultima zi au fost să-i mai ia câteva dintre jucăriile preferate”, ne-a povestit bunica fericită. Şi tot ea, Denise, ne-a povestit că nepoata ei a început să vorbească bine şi româna. “Maya a început să mai vorbească româneşte, iar engleza o vorbeşte perfect. Dar copiii au limbajul lor, se descurcă. Cunoaşte cuvinte în română, expresii, are o pronunţie foarte bună. Maya a trăit primii trei ani în România şi de atunci n-a mai venit”, ne-a mai spus mama Antoniei.