Mama Meteo de la TVR tună și fulgeră

12 februarie 2015 22:11   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cea mai longevivă prezență a rubricii Meteo, de pe micile ecrane, Romica Jurcă, a fost pusă pe liber de conducerea TVR, pe motiv că ar fi cerut salariu dublu.

Femeia, în vârstă de 58 de ani, rupe tăcerea, pentru Click! Romica Jurca este foc și pară pe șefii postului național, după ce, mai bine de opt ani, a înregistrat audiențe beton.

“M-au dat afară de la TVR, ca pe un gunoi. Din 2012, Claudiu Lucaci, șeful Departamentului Știri, a tot încercat să mă dea afară pe motiv că nu se mai acceptă colaboratori și că nu mai sunt bani. Am cerut un concediu și mi s-a spus că-mi pot lua oricât doresc, dar că, la întoarcere, dacă vreau să mai am serviciu, să-mi fac o firmă. În 2013, mi-au făcut un contract cu trei zile lucrătoare pe săptămână, ca în octombrie 2014 să aflu că Directorul TVR, Stelian Tănase, a decis să nu mai colaborăm”.

Romica, cea care îi avertiza și pe soții Ceaușescu când plouă sau când ninge, și conducerea postului nu s-au înțeles însă, la bani: ”Mi s-a propus să colaborăm doar trei luni pe an, pe perioada rece, pe un salariu de 1.000 de lei, dar eu le-am cerut dublu. Totul a rămas în coadă de pește, am trimis și o contestație la care n-am primit răspuns nici până-n acest moment”, a adăugat ea.

Mai multe