Mama Mirei de la DJ Project: «După mai multe ore, ea tot avea cioburi în față»
Accidentul de luni, 18 septembrie, în care au fost implicați membrii trupei DJ Project, a făcut vâlvă. Deși Mira, noua solistă a grupului, și Gino Manzotti au fost răniți și au ajuns la spital, din fericire, se află în afara oricărui pericol.
Un tir s-a răsturnat pe DN7 și a acroșat două mașini, una dintre ele fiind cea a artiștilor. Cu mult noroc, au reușit să nu fie striviți de greutatea mastodontului, dar au ieșit cu greu din autoturism. Mira stătea întinsă pe bancheta din spate, iar asta a fost din nou noroc, căci dacă ar fi fost într-o poziție normală, lucrurile ar fi stat mult mai grav.
Mama Mirei a intrat în direct la emisiunea lui Cătălin Măruță și a povestit groaza prin care a trecut. A plecat degrabă de la Târgu Jiu la Vâlcea pentru a fi aproape de fiica sa. "Mira m-a sunat. Mi-a zis: «Mami, vino că am făcut accident». Imediat cum a ieșit,a rugat o femeie să-i dea telefonul să mă sune. Să sperăm că nu se complică nimic. E stabilă, e ok, dar a trecut printr-un coșmar, a spus Aurelia Cimpoieru, mama solistei.
Femeia a luat-o pe Mira de la spitalul din Vâlcea și a adus-o la o clinică privată din București. Mira avea cioburi în față chiar și când mama ei a ajuns de la Târgu Jiu la Vâlcea. "Am zis că nu e posibil ca după atâtea ore să nu o curețe nimeni și să stea cu cioburi în față".