«Mama Telenovelelor» a colaborat cu ambele nurori

6 august 2018 21:20   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ruxandra Ion (62 de ani) sau ”Mama Telenovelelor” are fler la actrițe și știe să le facă celebre prin roluri care li se potrivesc-mănușă.

Ani buni, ea a colaborat, la serialele postului Acasă TV, cu Diana Dumitrescu (34 de ani), cea care avea să-i devină și noră, până în 2013, când a divorțat de Ducu Ion. Mai nou, Ruxandra va lucra, la telenovela ”Fructul oprit” (Antena 1), cu cea de-a doua noră, nimeni alta decât actrița Ioana Blaj (31 de ani): “Am primit cu mare entuziasm propunerea de a juca în «Fructul oprit».

Îmi doream să încep munca, să revin la ce îmi place să fac, actoria. Mă bucur nespus de mult că fac parte din acest proiect. Iza este o femeie puternică, foarte bună pe ceea ce face, disciplinată, reușește tot ce își propune și este foarte ambițioasă. I-am împrumutat Izei din trăsăturile mele. Sunt o persoană foarte organizată, îmi place să dețin controlul, lupt să reușesc tot ce îmi propun. Este primul proiect de genul ăsta la care lucrez și sunt foarte emoționată, dar sunt focusată să-mi folosesc emoțiile într-un mod constructiv și să reușesc să creez un personaj care să ajungă și dincolo de micile ecrane”, a declarat Ioana, care i-a dăruit doi nepoți Ruxandrei Ion. 

Mai multe