«Mama telenovelelor» vrea să învingă PRO TV cu Flăcărica

20 februarie 2017 22:14   Vedete românești
Ultima actualizare:

Producătoarea tv Ruxandra Ion (60 de ani) n-a stat cu mâinile în sân după ce a plecat de la Acasă TV şi s-a mutat la Happy Channel. Ea a inclus-o în distribuţia serialului “Când mama nu-i acasă”, primul “iSerial” realizat cu telefonul mobil, şi pe Carmen Tănase, care va intra în pielea unei bunicuţe simpatice. În paralel, PRO TV vine cu un nou serial, “Ai noştri”.

La 10 ani de când a cunoscut celebritatea cu telenovela “Inimă de ţigan” (Acasă TV), actriţa Carmen Tănase  (56 de ani) revine pe sticlă cu un nou rol. După ce a fost, pe rând, soţie, amantă, ţigancă, matroană sau mamă, iată că actriţa va juca de data aceasta rolul unei bunicuţe moderne, în telenovela “Când mama nu-i acasă”. 

Premiera serialului, în spatele căruia se află nimeni alta decât Ruxandra Ion, poreclită şi ”Mama telenovelelor”, va avea loc în martie, la Happy Channel.  Din distribuţia acestei poveşti amuzante vor face parte şi alte vedete îndrăgite, actori pe care i-aţi mai văzut în telenovelele şi în serialele de televiziune, de la Acasă TV.

Este vorba despre Virginia Rogin (65), Ioana Ginghină (39 de ani), Vlad Gherman (24 de ani) şi Rapha Tudor (24 de ani). Ruxandra Ion mizează pe talentul lui Carmen Tănase, devenită celebră odată cu rolurile din “Lacrimi de iubire”, “Iubire ca în filme”, “Inimă de ţigan”, “Regina”, “State de România”, “Moştenirea” şi “Pariu cu viaţa”. 

În calitate de ambasadoare a postului Happy Channel, Carmen, fostă Flăcărica Potcovaru, este foarte încântată de ineditul proiect:  “Îmi face plăcere să revin pe platourile de filmare, de această dată în primul «iSerial» din România realizat de Ruxandra Ion, unde lucrez cu o echipă minunată de tineri entuziaşti. E fascinant cum evoluează tehnologia şi ce poţi să creezi cu un telefon mobil. Ne revedem în curând la Happy Channel!”.

Din păcate, ea nu va juca împreună cu Gheorghe Visu (State Potcovaru), alături de care Carmen a spart audienţele, ani la rând. Dar dacă vă e dor de cuplul de aur, îi puteţi vedea în reluare, de la orele 23.00, la Acasă TV, în serialul ”Moştenirea”. 

În serial joacă şi fiica adoptivă a Ruxandrei

După rolurile din “Îngeraşii”, “Aniela”, “Iubire şi onoare” şi “Pariu cu viaţa”, Criss revine pe micile ecrane alături de iubitul ei, Vlad Gherman. Puştoaica a fost adoptată de Ruxandra Ion, după ce Alex Velea a dansat pentru ea la “Dansez pentru tine”. “Sunt bucuroasă că fac parte din acest proiect ambiţios. Personajul meu e diferit de rolurile pe care le-am avut până acum şi e o adevărată provocare. Singurul punct comun dintre mine Criss şi Miruna, personajul meu din acest serial, e pasiunea pentru muzică. În rest, suntem extrem de diferite”, spune Criss.

PRO TV mizează pe noua producţie «Ai noştri»

În acest veşnic război al audienţelor, PRO TV a pregătit serialul  „Ai noştri”, care va debuta pe 2 martie şi va fi difuzat în fiecare joi. Conform scenariului, cele două familii, Ciorbă şi Ghica, sunt unite prin dragostea copiilor lor. Din distribuţie fac parte Emilia Popescu, Teodor Corban, Vlad Logigan, Gabriela Popescu şi Letiţia Vlădescu. Dar PRO TV continuă şi cu serialele de succes mai vechi. In 22 februarie, miercurea şi joia, vom avea parte de două zile de difuzare a serialului “Las Fierbinţi”. Şi tot din 22 februarie, de la 21.30, PRO TV a programat cel de-al treilea sezon al serialului „Atletico Textila”, în care îl veţi revedea şi pe Florin Călinescu, ca invitat special.

Mai multe