Mama Zina, ca un titirez la 80 de ani

19 iunie 2016 21:50   Vedete românești
Ultima actualizare:

Zina Dumitrescu a schimbat prefixul, pe 16 iunie, iar duminică, foştii ei manechini i-au organizat, la Snagov, un chef pe cinste, cu muzică şi prezentări de modă. Sărbătorita a îmbrăcat o ţinută neagră, care i-a conferit un aer aristocrat.

Chef de chef duminică, la Vila 23 din Snagov, în cinstea Zinei Dumitrescu, care a împlinit 80 de ani. La petrecere au venit şi câţiva dintre ”copiii” ei de podium, printre care îi amintim pe Dana Săvuică, dar şi pe Cătălin Botezatu, cel din urmă organizându-i o inedită prezentare de modă, alături de designerii Ellie Lăsnean şi Dorin Negrău. Şi-a făcut apariţia şi milionarul Irinel Columbeanu, alături de tatăl său, Ion (92 de ani), care, de aproape o lună, a devenit coleg cu Zina la căminul de bătrâni din Ghermăneşti.

Acesta a îmbrăcat un costum scump, însă a ales să încalţe ceva total nepotrivit ţinutei, o pereche de papuci de plajă. Mama Zina a fost în vervă, ba chiar s-a încumetat să urce pe scenă pentru a dansa pe rupte, alături de Dana Săvuică. Programul artistic a fost susţinut de Corina Chiriac, Marcel Pavel şi de ”finul” Alin Oprea.

La final, cu vocea gâtuită de emoţie, Zina Dumitrescu le-a mulţumit celor prezenţi, pentru că au făcut-o să retrăiască, după atâta amar de vreme, emoţia prezentărilor de modă. Ea a primit în dar parfumuri, creme de corp, haine, un munte de flori şi multe dulciuri. Marele absent a fost singurul ei fiu, Cătălin Negreanu, care, în ultima vreme, n-a mai vizitat-o şi nici nu i-a mai achitat taxa lunară de azil, în valoare de 2.500 de lei.

Valentina Pelinel - prima ieşire, după naştere

De la petrecere nu putea lipsi nici Valentina Pelinel, prietena ei de suflet, aceasta bifând prima apariţie în public, după ce, pe 8 iunie, a adus pe lume un băieţel, pe Milan Cristian: ”Mi se pare firesc să-i fiu Zinei alături, în această zi emoţionantă. Datorită ei am ajuns pe podiumul de modă, căci ea m-a descoperit şi m-a încurajat să îmbrăţişez această frumoasă meserie”, a declarat, vădit emoţionată, iubita lui Cristi Borcea.

Mai multe