Mama Zina e captivă în casă?
De trei luni, de când soţul ei a încetat din viaţă, în Germania, Mama Zina e de negăsit. Rodica Protasievici, prietena ei de suflet, îl acuză pe Cătălin, fiul Zinei, că nu o lasă să răspundă nici la telefon. Vecinii creatoarei sunt de aceeaşi părere.
"Nu am mai văzut-o pe Zina de mult timp, cică stă numai în casă. Vă las să intraţi în scară, dar feriţi-vă de Cătălin, fiul ei, căci este periculos".
Aceasta este replica cu care, reporterii Click! au fost întâmpinaţi de o pensionară ce locuieşte de mulţi ani pe aceeaşi scară cu celebra creatoare de modă.
După ce i-am mulţumit femeii, căreia i-am garantat că îi vom păstra secretă identitatea, am urcat la etajul 5 şi am bătut la uşa apartamentului unde Zina locuieşte de mai bine de 25 de ani.
Nu am primit nici un răspuns. Din interior nu se auzea nimic, deşi am zăbovit ceva vreme la uşa ei.
Dezamăgiţi, am încercat să mai aflăm detalii tot de pe la vecinii mai slobozi la gură.
Aceştia ne-au povestit că, din iulie, de la decesul soţului ei, profesorul Costin Dumitrescu, singura persoană care are voie să calce pragul mamei Zina este fiul acesteia, Cătălin (37 de ani).
Conlocatarilor le este foarte frică de el, deoarece bărbatul are, conform spuselor acestora, dese accese de furie.
Contactată telefonic, Rodica Protasievici, una dintre manechinele preferate ale "Mamei Zina", ne-a mărturisit că a făcut nenumărate încercări de a lua legătura cu cea care i-a fost mentor în tinereţe, însă fără succes: "Am fost la Zina la uşă, însă nu ne-a deschis nimeni, deşi se auzeau zgomote din casă. Am sunat şi pe numărul ei, şi pe cel al lui Cătălin, dar nu răspunde nimeni. Cred că fiul său o izolează de lume şi o ţine în casă, gândindu-se că astfel o protejează".
Până la închiderea ediţiei, fiul Zinei Dumitrescu nu a putut fi contactat.
A rămas văduvă acum patru luni
Zina Dumitrescu şi profesorul Costin Dumitrescu au fost împreună timp de 30 de ani. În luna iulie a acestui an, pe când se afla în vizită la fiica sa în Germania, soţul creatoarei de modă a suferit un infarct şi, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor de a-l salva, corpul acestuia nu a rezistat.
Costin Dumitrescu a fost înmormântat în Germania, iar mama Zina nu şi-a putut conduce partenerul de viaţă pe ultimul drum, deoarece, datorită stării precare de sănătate, medicii i-au interzis să călătorească cu avionul.
După decesul soţului ei, Costin Dumitrescu, celebra creatoare de modă nu le-a mai deschis uşa nici celor mai bune prietene.
De ce nu o mai lasă în lume
- fiul ei se teme că un contact cu lumea exterioară o va întrista şi mai mult pe mama sa
- se teme să nu i se facă rău şi să leşine pe stradă, din cauza medicamentelor
- suferă încă după pierderea soţului ei şi chiar Zina a ales să se rupă de lumea înconjurătoare
- e bolnavă, poate chiar ţintuită la pat, şi nu vrea să fie văzută astfel