"Mama Zina" și-a riscat sănătatea din cauza datoriilor de la azil

30 septembrie 2016 21:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

Incident neplăcut pentru doamna modei românești. Zina Dumitrescu (80 de ani) a participat, joi seara, la lansarea colecției de cămăși “Mistic 7”, a lui Dorin Negrău, proiect caritabil care a avut loc la inițiativa designerului.

Evenimentul s-a ținut în incinta magazinului Gerovital, din cel mai nou mall bucureştean, iar donațiile sponsorilor au mers către azilul de bătrâni de la Ghermăneşti, unde locuiește Zina Dumitrescu. Se știe că „Mama Zina” nu reuşeşte să acopere cheltuielile de acolo cu pensia ei de 1.300 de lei și a rămas și cu o datorie de vreo 7.000 de euro, așa că prezența ei la acest eveniment a fost extrem de importantă. Acolo, din cauza aglomerației şi a  căldurii, vedeta a început să se simtă brusc rău. Creatoarea de modă s-a aşezat pe un scaun și, după doar câteva secunde, și-a pierdut cunoștința. Organizatorii au evacuat zona și au sunat la Salvare, iar medicii sosiţi la faţa locului au spus că a fost vorba despre o cădere de tensiune.”Sunt bine, sănătoasă! De ce să merg la spital?”, a declarat, amuzată, “Mama Zina”, după ce medicii i-au acordat primul ajutor. 

Mai multe