Maneliştii au casa lor de modă! Lanţurile groase vor deveni o amintire

13 aprilie 2016 13:34   Vedete românești
Ultima actualizare:

Şi în lumea manelelor, artiştii acordă o mare atenţie ţinutelor de scenă. Mulţi preferă haine casual, dar bineînţeles de firmă, care să fie cât mai la vedere, şi sunt în stare să-şi golească buzunarele pentru a arăta impecabil. De câteva săptămâni, aceştia au o casă de modă de unde se pot îmbrăca după pofta inimii cu piese vestimentare semnate de designeri celebri.

Cântăreţii de manele sunt aşteptaţi ca pâinea caldă în cluburile din străinătate, unde românii plătesc bani grei pentru a-i vedea pe scenă pe Florin Salam, Jean de la Craiova sau Adrian Minune. Acum, artiştii pot îmbina utilul cu plăcutul şi după un concert în Spania, de exemplu, îşi pot achiziţiona haine de firmă la preţuri accesibile. Impresarul Florin Bamboo, cel care se ocupă de artiştii români în străinătate, şi-a lansat soţia în afaceri, iar tânăra nu stă degeaba. A deschis un magazin cu ţinute la modă, cu care artiştii, să facă furori pe scenă.

"Ne axăm pe haine casual, blugi, tricouri, încălţăminte sport, dar şi ceasuri şi alte accesorii. Având în vedere că un artist susţine o cântare de câteva ore bune, acesta trebuie să fie îmbrăcat lejer. Hainele sunt originale, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru dame", ne-a spus Andrea Gessini, consoarta lui Florin Bamboo, care îşi va lansa propria casă de modă după numele ei. Impresarul vrea să-i atragă pe artişti la casa lui de modă din Spania şi va începe o amplă campanie în care să promoveze produsele designerilor, dar şi hainele pe cele pe care le croieşte după ideile soţiei. Florin a luat legătura cu o mai multe de vedete autohtone pe care îşi doreşte să le îmbrace în apariţiile lor tv.  

Nevasta lui Guţă, îmbrăcată în rochia purtată de celebra Beyonce

Nu ar fi pentru prima dată când maneliştii ar pune pe ei haine de fiţe. În urmă cu trei ani, Narcisa, nevasta lui Nicolae Guţă, se lăuda la tv că celebrul manelist i-a cumpărat o rochie care a fost purtată şi de cântăreaţa Beyonce pe covorul roşu.

"Eu nu stau cu Guţă pentru cadouri. La noi, cel mai scump cadou sunt copii. Peste Alberto nu trec 100 de femei de 20 de ani", a spus Narcisa, care între timp a primit patru ani şi două luni de închisoare cu executare după ce a bătut-o pe Mădălina Dumitriu, fosta amantă a manelistului. 

Mai multe