Mantea, lăsată de izbelişte la botez de tatăl bebeluşului. Ce a preferat să facă luptătorul Cristi Mitrea în loc să fie alături de băieţelul său FOTO EXCLUSIV
Andreea Mantea (28 de ani) și-a botezat, ieri, băiețelul, pe micuțul David, fără a-l avea alături de ea și pe tatăl bebelușului, Cristi Mitrea.
Cei doi foști amorezi sunt și acum la cuțite, luptătorul MMA nevăzându-și copilul de când s-a născut. Mai mult, ieri, în timp ce Mantea își creștina băiatul la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Militari, avându-i în preajmă pe mama sa și pe prietenii apropiați, Mitrea se relaxa într-o vacanță de cinci stele la Cannes.
Andreea nu a lăsat, însă, să i se vadă suferința pe chip, ci, dimporivă, a strălucit îmbrăcată într-o rochie roșie de voal, cu spatele gol. La rândul său, bebelușul a fost foarte cuminte și nu a scos nici un sunet atunci când a fost băgat în cristelniță. Singurii care au făcut tam-tam au fost bodyguarzii, care au ținut bebelușul la distanță de blițurile fotografilor, acoperindu-l cu umbrele de soare. Cele aproximativ 25 de persoane prezente la slujba de la biserică au plecat apoi la petrecerea care a avut loc la Militari Residence Ballroom.
S-au cuplat la «Burlăciţa»
Andreea Mantea şi Cristi Mitrea (32 de ani) s-au cunoscut în cadrul show-ului „Burlăcița” de la Antena 1, difuzat anul trecut. Cei doi au început o relaţie cu năbădăi, presărată cu certuri, jigniri, accese de gelozie și, se spune, chiar bătăi. În noiembrie, Mantea a uimit pe toată lumea anunțând că este însărcinată. Pe 27 mai, Andreea l-a adus pe lume pe micuțul David, însă tatăl său nu l-a văzut nici până în ziua de azi, poate doar în poze.